Ce au făcut băncile cu banii românilor. Este pentru prima oară când adevărul iese la iveală
Băncile străine au retras în opt ani 13 mld. euro din liniile de finanțare acordate subsidiarelor locale, care au ajuns la un nivel de 9 miliarde de euro la finalul lunii martie, adică de peste două ori mai puțin decât…
Băncile străine au retras în opt ani 13 mld. euro din liniile de finanțare acordate subsidiarelor locale, care au ajuns la un nivel de 9 miliarde de euro la finalul lunii martie, adică de peste două ori mai puțin decât la începutul crizei financiare, arătă datele dintr-o prezentare a prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu. Numai în ultimele trei luni retragerile au cumulat un miliard de euro. Spre comparație, pe întreg parcursul anului 2015 finanțările retrase au cumulat 2 mld. euro, scrie zf.ro.
„Din anul 2012 vedem o evoluție opusă a resurselor externe și a celor interne. Astfel, resursele de la băncile-mamă au scăzut cu mai mult de jumătate între decembrie 2008 și martie 2016, ceea ce a redus dependența de băncile-mamă pe de o parte, dar a redus totodată riscul de contagiune externă. S-a înregistrat o înlocuire graduală a resurselor externe cu cele interne care se situează la un nivel tot mai ridicat“, a punctat Georgescu.
Procesul de deleveraging, prin care băncile străine își reduc expunerile pe filialele locale, a demarat în 2009 și se pare că încă nu este finalizat. Datele prezentate de BNR scot în evidență că, din contră, s-a accentuat la începutul acestui an.
În condițiile în care sprijinul de la băncile-mamă este tot mai firav, subsidiarele locale sunt nevoite să apeleze tot mai mult la resursele locale, lucru care de altfel s-a și întâmplat în ultimii ani. Din decembrie 2008 până la finalul lunii martie a acestui an depozitele atrase de la clientela locală s-au majorat cu 17 mld. euro și au ajuns la 55 mld. euro. Practic, banii retrași de acționarii străini au fost în totalitate înlocuiți cu resursele interne.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026