CE alocă 11 milioane de euro pentru sprijinirea mass-mediei independente
Comisia Europeană a publicat o nouă cerere de propuneri în cadrul programului „Europa creativă”, care va permite sprijinirea cu 11 milioane de euro a mass-mediei independente. Potrivit unui comunicat al CE, această cerere de propuneri va permite alocarea a 11…
Comisia Europeană a publicat o nouă cerere de propuneri în cadrul programului „Europa creativă”, care va permite sprijinirea cu 11 milioane de euro a mass-mediei independente.
Potrivit unui comunicat al CE, această cerere de propuneri va permite alocarea a 11 milioane de euro pentru două acțiuni separate: pe de o parte, finanțarea colaborărilor transfrontaliere între organizațiile mass-media de știri și, pe de altă parte, crearea de programe de subvenționare pentru organizațiile mass-media care contribuie direct la viața democratică.
Prima acțiune, care beneficiază de 6 milioane de euro, va sprijini colaborarea transfrontalieră între organizațiile mass-media de știri care doresc să dezvolte împreună modele de afaceri inovatoare și/sau să desfășoare în comun proiecte jurnalistice. Finanțarea este destinată consorțiilor de organizații active în sectorul mass-mediei (și anume organizații mass-media non-profit, publice și private, asociații mass-media, ONG-uri etc.), încurajând, printre altele, transformarea organizațiilor mass-media, furnizarea de informații de calitate și dezvoltarea competențelor profesioniștilor din cadrul organizațiilor mass-media de știri.
Cea de a doua acțiune, care beneficiază de 5 milioane de euro, are ca scop sprijinirea organizațiilor mass-media de știri care sunt deosebit de importante pentru dezbaterile democratice și pentru participarea cetățenilor. Ea va urmări să instituie programe de finanțare care vor distribui granturi către organizațiile mass-media locale sau regionale, către jurnalismul de investigație, precum și către organizațiile mass-media specializate în informații de interes public.
Cererea de propuneri este deschisă organizațiilor (asociații mass-media, ONG-uri, societatea civilă, centre de cercetare, universități etc.) care activează în domeniul mass-mediei, într-un sens mai larg, și pot acționa ca intermediari pentru sprijinirea organizațiilor care au cea mai mare nevoie de sprijin.
Data limită de depunere a candidaturilor este 14 februarie 2024, iar proiectele trebuie să înceapă spre sfârșitul anului 2024. Candidații pot depune o cerere pentru o acțiune sau pentru cealaltă sau chiar pentru amândouă. Organizațiile mass-media selectate își vor păstra libertatea editorială deplină.
Aceasta este cea de a 4-a cerere de propuneri în sprijinul formării de parteneriate în domeniul jurnalismului.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026