Ce ai fi făcut dacă ai fi dat faliment de tot? Eram pregătit să mă fac șofer de taxi la Viena

Din păcate, prea puțini dintre capitaliștii români – patroni în anii ‘90, oameni de afaceri în anii 2000 și antreprenori acum – și-au scris istoria lor de business. Au povești absolut fabuloase din care s-ar putea face cursuri reale la facultățile economice, începând cu lecții despre cum să faci un business, cum pui pe picioare o afacere, cum să creezi un brand mai mult din instinct decât din cărți, cum să faci rost de bani, cum vinzi sau cumperi alte afaceri, cum să reacționezi când vine criza, cum să reziști când ești continuu în insolvență, cu băncile în spate și până la drama pe care o trăiești continuu că a doua zi vei da faliment cu totul.

„Să știi că eram pregătit pentru acest lucru și mă gândeam să mă fac șofer de taxi la Viena.”

Această propoziție a fost spusă de Octavian Radu, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori români al cărui grup ajunsese la peste 250 de milioane de euro în vârful boomului economic din 2008.

El și-a asumat acest risc, de a scrie o carte – până la urmă toată viața lui de business a fost un risc -, în trei volume, care însumează 980 de pagini.

Ironic, fiecare pagină ar putea simboliza câte un milion de lei, având în vedere că cifra de afaceri totală a grupului Octra în 2008 a depășit 980 de milioane de lei (peste 250 de milioane de euro la cursul valutar de atunci).  

Octavian Radu deține librăriile Diverta, iar în perioada de boom a avut atât de multe branduri de retail încât, spune el, puteam să-mi deschid propriul mall – Debenhams, Esprit, Aldo, Springfield, Woman’s Secret.

Eu am început să citesc „My way” (titlul cărții) pornind de la volumul 3, unde Octavian Radu a descris cu foarte multe amănunte drama pe care a trăit-o când a venit criza din 2008, și care i-a adus prăbușirea afacerilor peste noapte.

Criza l-a prins cu datorii la bănci de 60 de milioane de euro, care nu mai puteau fi plătite pentru că nu mai avea vânzări.

Căderea consumului din 2009 – 2012 – intervenită ca urmare a tăierii salariilor, creșterii cursului valutar leu/euro, pierderii joburilor în economie -, majorarea ratelor la bancă ca urmare a creșterii cursului leu/euro, l-au aruncat în cușca băncilor care i-au cerut banii înapoi (nu toate), i-au tăiat liniile de finanțare, i-au majorat dobânzile etc.

Înainte de criză băncile aruncau cu milioane de euro după mine să-mi dea credite, iar când a venit criza au devenit total necooperante.

„La circa o lună după Lehman Brothers m-am trezit cu o scrisorică de la Credit Europe Bank, prin care îmi cereau restituirea creditului în maximum 30 de zile. Cererea lor se baza pe un articol din contract, scris cu litere mărute, care le permitea rezilierea contractului de creditare relativ discreționar.”

El spune că 10 ani s-a luptat cu băncile în toate formele, în încercarea de a plăti creditele, de a obține reducerea lor și a-și menține afacerile pe linia de plutire.

„Este evident că dacă în anii 2005-2007 aș fi investit mai puțin în business, mi-ar fi fost mult mai ușor să trec prin criză. Active valoroase, dintre care o parte finanțate cu 45 de milioane de euro împrumutați de la bănci, au fost distruse în timpul crizei.”

Bineînțeles că această carte nu se învârte numai în jurul crizei și a relației cu cele 12 bănci, acesta fiind doar un capitol.

Cartea începe cu fuga lui în Germania înainte de 1989, prima afacere făcută, revenirea în România, cearta cu părinții, care erau administratorii firmei și care în anii ‘90 l-au aruncat în stradă, istoria fiecărei afaceri pe care a început-o, amănunte dezvăluite pentru prima dată din negocierile de vânzare sau cumpărare de afaceri etc.

La finalul celor 980 de pagini, Octavian Radu spune: „A contat să scriu această carte pentru a transmite experiența mea și sunt fericit că am ajuns în acest punct.”

La ZF Live, l-am întrebat ce și dacă i-ar recomanda unui antreprenor mai ales ce să nu facă pentru a nu traversa crizele așa cum le-a traversat el: „Și dacă aș lua-o de la capăt, tot la fel aș face și la fel i-aș recomanda unui tânăr antreprenor, să viseze, pentru că dacă nu visezi, nici nu poți să faci.”

În România toată lumea invocă educația financiară și de business. Dar pentru ca noile generații să învețe, trebuie ca și capitaliștii români să dea înapoi ceva societății, României, țara unde au făcut multe afaceri: în primul rând o carte, în care să-și povestească viața prin business.

(cristian.hostiuc@zf.ro)