Ce a făcut Airbnb în secret. Decizia surprinde pe toată lumea, după ce compania a comunicat inițial că nu mai lasă oamenii să petreacă în cazările sale
Airbnb a aplicat în mod secret pentru o listare la Bursă, potrivit presei internaționale. Se știa că Airbnb urma să se listeze în 2020, dar înainte ca businessul să fie afectat de pandemia de COVID-19. Potrivit inc.com, compania ar fi…
Airbnb a aplicat în mod secret pentru o listare la Bursă, potrivit presei internaționale.
Se știa că Airbnb urma să se listeze în 2020, dar înainte ca businessul să fie afectat de pandemia de COVID-19.
Potrivit inc.com, compania ar fi aplicat în secret pentru o listare publică inițială (IPO). Reprezentanții acesteia au refuzat să spună când se așteaptă să se întâmple listarea, câte acțiuni plănuiesc să vândă sau care este prețul la care le vor oferi.
Listarea vine în contextul în care în luna mai, CEO-ul Brian Chesky a declarat că veniturile vor ajunge anul acesta la mai puțin de jumătate față de anul anterior. Pentru a stabiliza businessul, Chesky a renunțat la 25% dontre angajați, a înghețat bugetul de marketing și a împrumutat 2 miliarde de dolari. Airbnb a acceptat o scădere a evaluării de la 31 de miliarde de dolari, la 18 miliarde de dolari.
Totuși, mai târziu în luna mai businessul a început să își revină: închirierile de cazări prin intermediul companiei au urcat cu 127% față de luna aprilie.
Chiar dacă Airbnb a aplicat pentru listare, acest lucru nu înseamnă că listarea chiar se va întâmpla.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026