CCR a stabilit că modificările aduse legii salarizării sunt neconstituționale
Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au decis, miercuri, că modificările aduse legii salarizării sunt neconstituționale, pentru că încalcă principiul bicameralismului și sunt angajate cheltuieli suplimentare asupra bugetului de stat fără să stabilească și sursa de finanțare.
CCR a admis cu unanimitate de voturi obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este neconstituțională, în ansamblul său.
Pentru pronunțarea acestei soluții, CCR a reținut, în esență, că legea examinată a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.
„Totodată, întrucât prin același act normativ sunt angajate cheltuieli suplimentare asupra bugetului de stat, ar fi trebuit, pe de o parte, să se solicite informarea Parlamentului de către Guvern și, pe de altă parte, să se stabilească sursa de finanțare, în acord cu cerințele art.111 alin.(1) teza a doua și, respectiv, ale art.138 alin.(5) din Legea fundamentală”, arată CCR.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026