CCR a respins contestația PDL privind Legea imobilelor naționalizate
Curtea Constituțională a respins, vineri, contestația PDL în cazul Legii privind despăgubirile pentru imobile naționalizate, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament, potrivit unor surse din cadrul instituției.
Curtea Constituțională a respins, vineri, contestația PDL în cazul Legii privind despăgubirile pentru imobile naționalizate, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament, potrivit unor surse din cadrul instituției.
“În raport de criticile formulate, am respins sesizarea PDL, iar legea pe care și-a angajat răspunderea Guvernul va merge la promulgare”, au menționat sursele citate.
Contestația luată vineri în discuție de judecătorii constituționali a fost depusă de PDL la Curtea Constituțională în 22 aprilie.
Potrivit vicepreședintelui PDL Liviu Negoiță, din punct de vedere procedural, la asumarea răspunderii Guvernului s-ar fi încălcat decizia 1431 din 2010 a Curții Constituționale, care precizează că angajarea răspunderii Guvernului este neconstituțională dacă un proiect pe aceeași temă se află în proces de legiferare. El a precizat că PDL a depus în 2010 un proiect pe această temă care se află în dezbatere parlamentară la Senat și Guvernul a ignorat acest lucru “și a venit peste această procedură și și-a asumat răspunderea”.
Negoiță mai susținuse că este încălcată și decizia 1557 din 2009 a Curții Constituționale, care precizează că transformarea Guvernului, prin asumarea de răspundere, în autoritate legiuitoare concurentă Parlamentului încalcă articolul 1 alineat 4 și articolul 61 alineat 1 din Constituție.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026