Versiunea completă
Actualitate

Cazul exploziei din Rahova, neelucidat la mai bine de o lună. ANRE spune că Distrigaz Sud Rețele și-a făcut investițiile, iar evidența reviziilor este tot la companie. Tot mai mulți bucureșteni rămân fără gaze la început de iarnă în urma verificărilor post-Rahova

La mai bine de o lună de zile de la explozia de pe 17 octombrie din blocul din Rahova, cauzele nu sunt cunoscute, iar informațiile din partea celor direct im­plicați doar ridică alte semne de întrebare.

Roxana Petrescu · 26 noiembrie 2025 · 2 min de citit

La mai bine de o lună de zile de la explozia de pe 17 octombrie din blocul din Rahova, cauzele nu sunt cunoscute, iar informațiile din partea celor direct im­plicați doar ridică alte semne de întrebare. Trei persoane și-au pierdut viața, 15 au fost rănite, iar trei persoane au fost arestate preventiv, unul fiind chiar angajatul Distrigaz Sud Rețele. Investițiile s-au făcut, spun compania și ANRE, dar mai departe elucidarea cauzelor și identificarea corectă a vinovaților sunt încă un dosar în lucru. Între timp, apartament după apartament din București rămân fără gaze în prag de iarnă după verificări demarate după explozie.

„În acest moment, autoritățile competente desfă­șoară cercetări în cadrul dosarului penal deschis ca urmare a incidentului produs pe strada Vicina nr. 1, blocul 32, scara 2, din sectorul 5 al municipiului București. În această etapă a investigației, angajatul companiei are calitatea de inculpat, iar compania, cea de suspect“, au spus reprezentanții Distrigaz Sud Rețele, pentru ZF. Atât compania, cât și ANRE spun că investițiile în rețele s-au făcut. Între timp, mulți consu­matori de gaze din București s-au trezit cu alimentarea întreruptă în contextul unor controale de care nu au avut parte înainte de explozia din Rahova.

„Stau de un an în bloc, dar ieri ne-a fost întreruptă alimentarea cu gaze de o echipă a Distrigaz pentru că deodată au fost depistate probleme“, spune un locuitor din Sectorul 2. „Nu avem gaz de o săptămână iar pe afișul din bloc scrie că este oprit pe termen nedeterminat. Mi-am cumpărat o plită electrică“, spune un tânăr din București, sector 6. Mai precizează că nu s-a mai confruntat cu o astfel de situație în ultimii ani, dar că în cartierul său trei blocuri sunt afectate. „La blocul vecin, au sunat oamenii că s-a simțit miros de gaze și chiar au identificat o problemă. Mai departe, colegi de serviciu de-ai mamei au stat 3-4 săptămâni fără gaze pentru că firmele care fac reviziile sunt ocupate“, mai spune tânărul.

Ce mai trebuie să citeşti