Câți bucureșteni ar supraviețui în cazul unui dezastru
ISU a desfășurat, miercuri, în București și în alte 13 județe un exercițiu de avertizare cu alarmă a dezastrelor. În Capitală, există adăposturi doar pentru un milion de locuitori în subsolul blocurilor sau la metrou, iar din cele 400 de alarme, doar 15% pot fi acționate automat.
“În cazul în care se impune adăpostirea populației, pentru București, există o estimare pentru adăpostirea a un milion de persoane. Astfel, vorbim despre spații de adăpostire care sunt amenajate în subsolul blocurilor, există și adăpost de protecție civilă constituit ca punct de comandă pentru autorități, metroul poate constitui un punct de protecție civilă în caz de dezastre.(…) Cetățeni trebuie să nu se panicheze deaorece este doar un exercițiu, dar, totodată, să conștientizăm importanța acestui mesaj pentru că într-o situație reală trebuie să reacționăm corespunzător”, a explicat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, București.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență anunță că este vorba despre cinci tipuri de alarme pentru atacuri aviatice, dezastre naturale sau riscuri tehnologice.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026