Câți bani vrea să le ceară Digi clienților pe suprataxă pentru a putea susține netul gratuit
Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații (ANCOM) nu a răspuns până în prezent solicitării RCS&RDS de a primi aprobare pentru introducerea unei suprataxe pentru utilizarea serviciilor de roaming în spațiul UE, astfel că în prezent clienții nu plătesc nimic în plus, a declarat Valentin Popoviciu, vicepreședinte al companiei de cablu, în cadrul unei conferințe de presă.
“Am depus către ANCOM o solicitare de a introduce suprataxa de roaming imediat ce BEREC, organismul reglementatorilor europeni, a finalizat modelul de cerere. Am comunicat cu ANCOM permanent. Ei sunt în faza finală de a ne aproba cererea de a introduce suprataxa. Așteptăm cu nerăbdare feedbackul final al ANCOM și al Comisiei europene”, a declarat Popoviciu.
El a precizat că RCS&RDS are în plan să își taxeze clienții cu aproximativ 6 euro pentru fiecare GB de date consumat în roaming în UE, un tarif de aproximativ 10 ori mai mic decât cel anterior.
“Așteptăm un feedback din partea ANCOM și de aceea nu putem să le comunicăm clienților tarifele. Suprataxa va fi în jur de – spun o cifră rotundă – 6 euro pe GB de date. Este o scădere semnificativă, de la 60 de euro”
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026