Versiunea completă
Actualitate

Câteva sute de angajați din administrația publică protestează în fața Parlamentului

Câteva sute de persoane, angajați din administrația locală, s-au strâns, marți, în fața Palatului Parlamentului, pentru a protesta, oamenii fiind nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare. Printre protestatari sunt polițiști locali, funcționari din cadrul direcțiilor Taxe și impozite, dar și un primar.

Business Magazin · 30 mai 2017 · 1 min de citit

“Funcționarii publici trebuie să fie independenți. În acest moment se încearcă nu o lege a salărizării unitare, cu o grilă, ci o politizare a tuturor funcționarilor primăriei. El trebuie să fie independent. Nici eu, nici altcineva nu trebuie să putem decide salariul funcționarului public. Nu poți să îl ții slugă, are o facultate, a făcut pregătire, iar presiunea asta crează și problemele cu DNA-ul, care sunt peste tot. E clar că 30% din funcționari pleacă acasa, acolo unde bugetele primăriilor sunt mici. Protestez pentru că sunt primar din 2000, iar ei sunt colegii mei, nu poți ca primar să accepți asemenea lege. E ca un părinte care își ucide copilul. Toata lumea încearcă, în momentul de față, să aduca marionete. Primarul, cel mult ar trebui să duca salariul cu 15% mai sus sau mai jos, nu așa, cu totul. Astfel o să ajungă să îi spună funcționarului <<fă așa, scrie așa, că depinzi de mine>>”, a declarat pentru MEDIAFAX Ion Dumitrache, primar al localității Poiana Lacului, județul Argeș.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti