Cătălin Paraschiv, „fantoma în alb” de la protestul din 10 august, vrea să se pensioneze
Șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, colonelul Cătălin Paraschiv, cunoscut ca "fantoma albă" de la protestul din 10 august din Piața Victoriei, intenționează să se pensioneze, au declarat pentru MEDIAFAX surse din ministerul de Interne.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a transmis pe 15 octombrie președintelui Klaus Iohannis propunerea de acordare a gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Paraschiv Dumitru Cătălin-Răzvan, actualmente șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române. Ministrul și-a fundamentat atunci propunerea pe faptul că ofițerul a dat dovadă de un înalt profesionalism, responsabilitate și devotament în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Carmen Dan mai spunea că au fost efectuate verificările necesare, de securitate și de legalitate, și că își asumă responsabilitatea privind integritatea morală și profesională a ofițerului propus.
Ulterior însă, președintele Klaus Iohannis a decis să amâne luarea unei decizii cu privire la înaintarea în grad a cololonelui Dumitru Paraschiv, precizând că așteaptă până după ce organele judiciare vor emite un punct de vedere cu privire la legalitatea acțiunilor Jandarmeriei la protestul din 10 august.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026