Cătălin Grigoriu, fermier care produce cereale pe 7.000 ha în Moldova: „Moțiunea a venit în cel mai rău moment posibil. Ratingul de țară extrem de fragil va fi afectat de instabilitatea politică. Cursul valutar a explodat”
Criza economică este cât se poate de prezentă și în curând va fi simțită în toată România, în contextul în care moțiunea prin care a fost dat jos guvernul Bolojan a adus instabilitate politică și a împins cursul valutar la…
Criza economică este cât se poate de prezentă și în curând va fi simțită în toată România, în contextul în care moțiunea prin care a fost dat jos guvernul Bolojan a adus instabilitate politică și a împins cursul valutar la cel mai ridicat nivel din istorie, de 5,2 lei, consideră Cătălin Grigoriu, unul dintre cei mai mari fermieri din România, care lucrează circa 7.000 de hectare pe care cultivă grâu, porumb, floarea-soarelui, rapiță sau sfeclă în județele Bacău și Vrancea.
„Această moțiune a venit în cel mai rău moment posibil, iar consecințele vor fi nefaste.
Nu aveam nevoie de această instabilitate în plină criză economică; criză pe care mulți încă nu o simt, dar ea este cât se poate de prezentă și în curând va fi omniprezentă.
Ratingul de țară extrem de fragil va fi afectat de instabilitatea politică. Cursul valutar a explodat și, dacă va rămâne la nivelul actual, va fi un dezastru pentru România”, a spus Cătălin Grigoriu.
Fermierul a fondat compania Moldova Farming, care în 2026 s-a transformat în Comfert Agricultura (distribuție de îngrășăminte), care va deveni un holding și va fi redenumită EFA Holding. Holdingul va cuprinde și Moldova Farming Nord (producție agricolă) și Moldova Farming Agricultura (distribuție de semințe și pesticide). În holdingul EFA Holding vor intra și Moldova FitoFarming, Moldova Farming Fertilizers. Moldova Farming Sud (ferma Vrancea), Moldova Farming Organic (agricultura bio).
„Problema este că cea mai mare parte a populației nu înțelege lucruri elementare de economie sau de gestionare cu bun-simț și responsabilitate a banului public. Românii sunt conduși de lozinci populiste și de minciuni care induc panică. Vom trăi și vom vedea, dar personal sunt și mâhnit, și îngrijorat”, a completat antreprenorul.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026