Cât de mult mai poate influența geopolitica prețurile petrolului?

Când regele Arabiei Saudite a răcit la plă­mâni, prețurile petro­lului s-au dus în sus, dar nu prea mult. La fel s-a întâmplat și când s-a aflat că președintele Iranului a murit într-un accident de elicopter.

Și Arabia Saudită și Iranul sunt țări bogate în petrol, exportatoare și membre ale OPEC, o organizație internaționlă de tip monopol care manipulează piața țițeiului în funcție de interesele sale. Cele două întâmplări sunt puse de analiști în contextul geopolitic complicat din Orientul Mijlociu, de unde vine o mare parte din petrolul lumii.

Și astfel se naște întrebarea: cât de mult mai influențează geopoliti­ca prețurile țițeiului? În anii ’70, răz­boiul israeliano-arab și apoi Re­voluția Iraniană au creat șocuri pe­troliere care în lumea occidentală au produs crize energetice și econo­mice, cu penurii de carburanți și prețuri astronomice.

În prezent, nici tensiunile în creș­tere dintre Israel și Iran nu au reușit să urnească semnificativ cota­țiile țițeiului, nu în măsura în care o pot face condițiile economice glo­bale. Geopolitical Intelligence Ser­vi­ces arată că mulți analiști prezi­ceau cotații în creștere accentuată la sfârșitul anului trecut. Dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Brentul a terminat 2023 la 78 de dolari pe baril, iar în ianuarie a urcat doar până la 80 de dolari pe baril, deși OPEC și Rusia și-au redus producția pentru a ține sus prețurile. GIS trage concluzia că organizația statelor exportatoare de petrol și-a îndeplinit obiectivul declarat de a stabiliza prețurile. Însă pentru OPEC a stabiliza co­tațiile înseamnă în prezent a nu le lăsa să scadă.

Nu a acceptat ca petro­lul să se ieftinească când Europa și SUA se confruntau cu o inflație fără prece­dent în ultimele decenii tocmai din cauza energiei prea scumpe. Arabia Saudită, liderul organizației, nu a acceptat să ajute Vestul în această privință nici când a fost rugată de președintele american Joe Biden.

Ieri, Brentul, referința pentru piața internațională a petrolului, se tranzacționa la aproape 84 de dolari pe baril, mult sub cotele de peste 100 de dolari pe baril asupra cărora avertizau traderi și analiști în urmă cu câteva luni.

Aceste lucruri nu înseamnă că geopolitica a devenit irelevantă pentru piața petrolului, notează GIS. Ci că există incertitudini legate de viitorul cererii și de sănătatea economiilor lumii și că a apărut un nou actor de talie internațională, SUA, ca exportator. SUA sunt cel mai mare consumator de petrol din lume. Țara este producătoare și își și permite să exporte.

După ce Arabia Saudită a refuzat să majoreze producția de petrol pentru a împinge în jos prețurile în timpul crizei de energie, SUA au luat locul Rusiei și au devenit principala sursă de petrol de import pentru Uniunea Europeană. În schimb, China este al doilea consumator de țiței ca mărime din lume.

Este principalul motor al cererii pe piața mondială de la începutul secolului și cel mai probabil va rămâne așa mulți ani de-acum încolo pentru că este dependentă în proproție de peste 70% de petrolul importat. De aceea, când la sfârșitul anului 2022 guvernul de la Bejing a ridicat restricțiile antipandemie, mai toți analiștii se așteptau la o explozie a cererii pentru petrol în economia chineză. Cererea mai mare ar fi dus la prețuri mai mari. Însă economia își revine lent. Consumul este slab.

Piața petrolului nu primește sprijinul dorit de producători precum OPEC de la China. OPEC în sine se confruntă cu probleme. Angola a părăsit organizația pe 1 ianuarie 2024. Ecuador a făcut la fel în 2020, iar Qatar în 2019. Exiturile arată că monopolul nu este o structură bine închegată. Iar Arabia Saudită și Rusia sunt aliați doar de conjunctură.

În 2020 cele două state s-au angajat într-un război reciproc al prețurilor petrolului în care cotațiile au ajuns pentru scurt timp în teritoriul negativ. Prin urmare, OPEC nu mai domină piața așa cum o făcea în anii ’70. Pe de altă parte, nici tensiunile actuale din Orientul Mijlociu nu sunt de dimensiunile războiului Iom Kipur, în care Israel a fost atacat de Egipt și Siria, ajutate de alte opt state arabe, iar OPEC, aparent în sprijinul atacatorilor, a impus un embargo petrolier asupra mai multor țări occidentale.

Crizele de energie care au urmat au produs crize economice. Însă condițiile actuale de pe piața petrolului diferă mult de cele de atunci, arată o analiză a Băncii Mondiale. La fel diferă și alianțele dintre state. Atunci, economia globală era dependentă puternic de petrol, iar piața era dominată de OPEC, unde industria de profil era controlată de stat.

Această dependență poate fi măsurată cu ajutorul indicatorului intensitatea utilizării țițeiului, care reprezintă cantitatea de petrol necesară producției unei unități de PIB. Măsura a scăzut de la 0,12 tone în 1970 la 0,05 tone în 2022. De asemenea, de atunci dezvoltarea altor surse de energie, cum ar fi cea solară și eoliană, a devenit prioritară pentru guvernele din Europa și SUA.

Ponderea petrolului în cererea globală de energie a coborât de la 50% la 30%. În plus, au apărut noi producători și alte forme de combustibili, cum este biocombustibilul. La fel de important, în urma crizelor petroliere din anii 1970, multe din statele importatoare și-au constituit rezerve strategice de petrol.

SUA au cele mai mari rezerve de petrol strategice din lume, care pot acoperi consumul intern timp de cinci săptămâni. În 2022, în plină criză energetică, guvernul american a vândut petrol în cantități record din aceste rezerve. În ceea ce privește relațiile dintre guverne, SUA au mai mulți aliați în Orientul Mijlociu, Arabia Saudită fiind considerată unul dintre aceștia, mai ales în privința securității.