Cât de mult au cumpărat de fapt românii de la hipermarket în pandemie
În primele 11 luni din acest an consumul de bunuri FMCG a crescut în medie cu 13,6%, însă există fluctuații majore nu doar de la o lună la alta, ci și de la o săptămână la alta.
În primele 11 luni din acest an consumul de bunuri FMCG a crescut în medie cu 13,6%, însă există fluctuații majore nu doar de la o lună la alta, ci și de la o săptămână la alta. Este interesant de remarcat că în primele 48 de săptămâni din an (până la final de noiembrie), într-o singură săptămână a existat un minus în vânzări față de perioada similară din 2019, toate celelalte postând creșteri ce variază de la 2% la 80%.
Declinul vânzărilor de alimente, produse de îngrijire personală sau a locuinței a avut loc în săptămâna de după Sărbătorile Pascale din 2020, care a coincis însă în 2019 cu același eveniment, astfel că a avut o bază de pornire foarte bună. Mai exact anul acesta Paștile au avut loc cu o săptămână mai devreme ca în 2019.
Evoluția consumului în 2020 a fost influențată nu doar de evenimentele de peste an – precum Sărbătorile Pascale ori începerea școlii – ci și de măsurile anunțate de guvern și de numărul de cazuri de COVID-19.
La nivel general însă, în cele mai multe săptămâni a existat un plus de cel puțin 8% față de aceeași perioadă din 2019, arată un studiu al companiei de cercetare de piață Retail Zoom.
Ritmul chiar a accelerat în toamna lui 2020. Începând cu septembrie consumul de bunuri FMCG a crescut în medie cu 10% sau mai mult, o singură săptămână făcând excepție. Această perioadă corespunde cu cea în care numărul de cazuri de COVID-19 a început să crească accelerat, astfel că autoritățile au luat măsuri de carantinare a anumitor orașe sau localități.
Cele mai mari creșteri au rămas însă cele din primăvară, mai exact din luna martie, când autoritățile au luat primele măsuri pentru a asigura distanțarea socială și limitarea mișcării populației. Mai exact, în perioada 9-15 martie vânzările de bunuri de larg consum au înregistrat o creștere de 80% comparativ cu aceeași săptămână a anului anterior. Cristina Roșca
Acesta a fost un nivel maxim de creștere atins în acest an, avansul fiind susținut de o efervescență a cumpărăturilor, românii optând în acea perioadă pentru a face provizii ce urmau să le asigure ìsupraviețuireaî la domiciliu pentru o mai lungă perioadă de timp.
Evoluția este însă influențată și de evenimente independente de pandemie, precum începerea școlii. Astfel, între 14 și 20 septembrie – prima săptămână de școală – vânzările de bunuri de larg consum au crescut cu 19% față de aceeași perioadă din 2019. În săptămânile anterioare ritmul era aproape la jumătate.
„Ratele de creștere din lunile de toamnă depășesc în medie 10%, atingând aproape 20% la mijlocul lunii septembrie. Categoriile de bază – carne, cafea, brânză, ulei, zahăr – contribuie mult la creșterea observată comparativ cu 2019, dar și băuturile alcoolice au un aport major. Ele beneficiază în continuare de stimulente de vânzări în retail (coroborat totodată cu lipsa cererii în HoReCa)“, spun analiștii RetailZoom. Dintre categoriile nealimentare, produsele de curățenie aduc un plus comparativ cu anul anterior, ca de altfel și categoriile de protecție/igienă (mănuși și măști), potrivit aceleiași surse.
Analiza RetailZoom a fost făcută în peste 3.200 de magazine din comerțul modern internațional, fiind analizate 193 de categorii de bunuri, atât produse alimentare, cât și de îngrijire personală și a casei. Comerțul modern reprezintă circa 65% din tot ce înseamnă vânzări în comerțul cu dominantă alimentară, iar ponderea crește ca urmare a deschiderii de noi magazine an de an. Ritmul de creștere analizat de RetailZoom ia în calcul și expansiunea, deci vânzările pe care magazinele moderne reușesc să le „fure“ de la jucătorii tradiționali. Astfel nu e vorba de o creștere „pură“, like for like, nu în totalitate cel puțin.
În analiza RetailZoom, în cazul magazinelor de mici, de proximitate, discount sau supermarketuri au fost analizate rețelele Carrefour Market, dm drogerie markt, Inmedio, Mega Image și Shop & Go, Penny Market, Profi și Xpress. În cazul magazinelor mari au furnizat date Cora, Carrefour (formatul de hipermarket) și Metro Cash&Carry.
-
100 Cele mai puternice femei din business. Daniela Popescu, Director, Tenant Services & Workplace Advisory, ColliersImobiliare · 19 septembrie 2026
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026