Cât costă carnea de miel în piețele și magazinele din țară
Un kilogram de miel costă în piețe între 25 și 30 de lei, în timp ce pe Facebook este mai ieftin, doar 23 de lei, iar în supermaket costă doar 20 lei. Mielul ”în viu” se vinde și mai ieftin, cu aproximativ 13 – 15 lei kilogramul.
Carnea de miel se vinde în piețele din Timișoara cu prețuri cuprinse între 25 și 28 de lei pe kilogram, comercianții precizând că prețurile sunt un pic mai mari față de cele de anul trecut.
“Anul trecut, am vândut carnea de miel cu 23 – 25 de lei kilogramul, în acest an cer 25 de lei și văd că se cumpără, chiar sunt clienți”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ioan Nicoară, care vinde miei în Piața 700, aflată în centrul Timișoarei.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
Ce mai trebuie să citeşti
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026