Cât a fost cea mai mare tranzacție realizată până acum de o companie antreprenorială românească din IT: Grupul american GlobalLogic va plăti 240 mil.euro pentru Fortech Cluj
Surpriza finalului de an pe piața de IT din România, dar și pe piața M&A locală, a fost tranzacția prin care GlobalLogic a cumpărat Fortech Cluj, o companie antreprenorială românească de servicii IT. Surpriza cea mai mare este însă valoarea…
Surpriza finalului de an pe piața de IT din România, dar și pe piața M&A locală, a fost tranzacția prin care GlobalLogic a cumpărat Fortech Cluj, o companie antreprenorială românească de servicii IT. Surpriza cea mai mare este însă valoarea tranzacției. Conform unor surse ZF din piața de tehnologie, grupul american va plăti 240 milioane euro în două faze: 160 milioane euro imediat, iar 80 milioane euro dacă firma din Cluj își va îndeplini anumite ținte în următorii 2 ani.
În anunțul oficial cele două părți nu au dorit să dezvăluie valoarea tranzacției și nici structura ei.
Fortech este o companie care furnizează servicii IT pentru clienți globali, de altfel, acesta fiind și principalul activ al firmei, respectiv portofoliul de clienți, de multinaționale, care au contracte pe termen lung.
GlobalLogic a tatonat terenul cu mai multe firme din România, dar în final a accelerat procesul cu Fortechj. Compania din Cluj a fost fondată de Călin Văduva, iar acum mai sunt încă șase acționari, conform surselor ZF.
Valorea tranzacției este foarte mare pentru piața românească și constituie o surpriză.
Pe fondul deficitului extraordinar de programtori și IT-iști la nivel global, marile firme se uită în toată lumea după companii locale care au un portofoliu bun de clienți și un număr mare de IT-iști.
Fortech are 1100 angajați, ceea ce a însemnat un activ extrem de important în tranzacție.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026