Casa Regală a României: Ultima tăiere de copaci la Azuga a avut loc anterior retrocedării
Casa Regală a României a transmis, sâmbătă, că analizează cauzele alunecării de teren de la Azuga și precizează că ultima tăiere de copaci în zonă a avut loc în 2001, anterior retrocedării către Regele Mihai I. Familia Regală spune că…
Casa Regală a României a transmis, sâmbătă, că analizează cauzele alunecării de teren de la Azuga și precizează că ultima tăiere de copaci în zonă a avut loc în 2001, anterior retrocedării către Regele Mihai I. Familia Regală spune că este alături de cei afectați.
Printr-un comunicat transmis sâmbătă de Secretariatul Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei, se arată că alunecarea de teren care a avut loc la Azuga, pe Muntele Sorica, a avut drept posibilă cauză vârsta înaintată a copacilor, dar încă se fac analize.
„În ultimii 19 ani, pe acest teren nu s-a efectuat nicio defrișare, conform cu legile în vigoare. Ultima tăiere de copaci a avut loc în anul 2001, anterior retrocedării către Regele Mihai I. Echipele de specialiști de la fața locului analizează cauzele posibile ale alunecării de teren. Acestea pot fi explicate prin vârsta înaintată a copacilor, care au îngreunat panta foarte mare a versantului, sau prin eroziunea produsă de apă”, se arată în comunicat.
Familia Regală transmite că este alături de persoanele afectate de accidentul natural, iar, începând de vineri seara, Casa Majestății Sale ține permanent legătura cu autoritățile locale pentru atenuarea efectelor alunecării de teren.
Aproximativ 130 de persoane din Azuga care au fost evacuate, au dormit la rude, într-o sală de sport sau la o pensiune, după ce natura s-a dezlănțuit vineri seara.
S-a rupt versantul și pământ, stânci și copaci au măturat totul în calea lor, în timp ce oamenii au privit neputincioși cum li se duce toată agoniseala de-o viață.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026