Casa de Sănătate reorganizează cozile la adeverințe
Biroul unic deschis luni de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) va reduce foarte mult timpul de depunere a cererilor și totodată va mări de peste două ori numărul solicitărilor ce pot fi înregistrate, a declarat președintele CASMB, Gheorghe Iana.
Biroul unic deschis luni de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) va reduce foarte mult timpul de depunere a cererilor și totodată va mări de peste două ori numărul solicitărilor ce pot fi înregistrate, a declarat președintele CASMB, Gheorghe Iana. CASMB a inaugurat, luni, trei ghișee pentru înregistrarea cererilor de eliberare a adeverințelor de asigurat. Odată cu deschiderea Biroului, zilnic vor putea fi procesate, în medie, peste 300 de cereri, față de 150, câte se făceau până acum. “Aș vrea să precizez că oamenii nu au nevoie de adeverințe decât dacă nu se regăsesc în Sistemul Informatic Unic Integrat. Adică, dacă merg la mediul de familie, iar acesta îi cere acest document (adeverința de asigurat – n.r.) asiguratul să-i ceară doctorului interogarea sistemului. Medicul de familie este obligat să interogheze sistemul și să vadă dacă persoana este asigurată sau nu”, a mai spus președintele director general al CASMB. Iana a adăugat că medicii au obligația să acceseze SIUI în legătură cu calitatea de asigurat a pacientului pentru a nu-l mai trimite degeaba la CASMB.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026