Carnagiu în Alba: trei tineri au murit, după ce un tânăr beat a intrat cu mașina într-un grup de persoane
Victimele aveau vârste cuprinse între 17 și 25 de ani. Potrivit Poliției, duminică, în jurul orei 3.30 „un tânăr de 19 ani, din localitatea Oiejdea, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, la ieșirea din localitatea…
Victimele aveau vârste cuprinse între 17 și 25 de ani.
Potrivit Poliției, duminică, în jurul orei 3.30 „un tânăr de 19 ani, din localitatea Oiejdea, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, la ieșirea din localitatea Sântimbru, în apropierea unei stații de alimentare cu carburant, ar fi surprins și accidentat un grup de 6 persoane, care se deplasa pe marginea părții carosabile.”
În urma accidentului, au murit trei persoane, în vârstă de 17, 18 și 25 de ani. Polițiștii au constatat că șoferul consumase alcool.
„În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării conducătorului auto cu aparatul drugtest, a rezultat că tânărul nu se afla sub influența substanțelor cu efect psihoactiv”, a precizat Poliția Alba.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026