Careul de pași: lupta orgoliilor din PSD
Geoană, Iliescu, Năstase și Ponta au încheiat indecis prima parte a meciului declanșat de intenția șefului PSD de a-l debarca pe ex-șeful PSD de la conducerea Senatului și eventual de a-l da afară din partid, ca pedeapsă pentru că Geoană, vorba lui Ion Iliescu, "are stofă de trădător".
Trădarea respectivă ar fi constat nu numai în faptul că Mircea Geoană s-ar fi prezentat drept lider al opoziției în cursul vizitei recente în SUA (acuzație negată de împricinat), ci și în declarațiile lui Geoană despre o nouă candidatură la președinție, precum și în faptul că nu combate suficient puterea, ba chiar dimpotrivă, din funcția lui de președinte al Senatului. Amplificarea scandalului, cu amenințarea lui Victor Ponta că își dă demisia din PSD, după ce Geoană a refuzat să plece, i-a cam lăsat în ofsaid pe patriarhii partidului, Ion Iliescu și Adrian Năstase, care inițial se situaseră de partea lui Ponta.
Ridicolul situației a alimentat imediat o mulțime de scenarii despre viitorul liderilor aflați în conflict: ba că Geoană ori Ponta pleacă din PSD și-și fac neapărat câte un partid nou de stânga, ba că Geoană ar putea migra către UNPR, unde i s-a transmis deja că e binevenit, ba că Geoană nu se dă dus tocmai ca să facă jocul PDL și să compromită opoziția, ba că înlăturarea lui de la șefia Senatului și înlocuirea lui cu un pedelist (Vasile Blaga fusese deja pregătit drept succesor) vor deschide calea părăsirii complete a Parlamentului de către USL, pe considerentul că opoziția ar izbuti să lupte mai eficient din afara Parlamentului contra actualei puteri.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026