Care este principala sursă de nemulțumiri pentru utilizatorii telecom
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a primit, în primul trimestru, un număr de 314 plângeri de la utilizatorii de servicii de comunicații, din care 36% au reclamat aspecte legate de derularea contractelor încheiate cu furnizorii.
“Nemulțumirea utilizatorilor provine, în principal, din neînțelegerea prevederilor din contracte, generată fie de complexitatea acestora și informarea insuficientă din partea furnizorilor, fie de faptul că utilizatorii nu citesc cu atenție contractele la momentul semnării lor. Se ajunge astfel la situații în care utilizatorii nu cunosc nici măcar prevederile referitoare la unitățile incluse (minute, MB), tarifele aplicabile, instalarea/activarea serviciului, durata contractului și condițiile de reînnoire a acestuia”, se arată într-un comunicat al ANCOM.
Alte aspecte semnalate autorității au vizat neînțelegeri privind modalitatea în care sunt tarifate și facturate serviciile de comunicații electronice – 14%, precum și calitatea acestora – 8%.
“Cu privire la acest din urmă aspect, utilizatorii au reclamat, printre altele, viteza scăzută de transfer a datelor în cazul serviciului de acces la internet (deși în cele mai multe cazuri aceasta nu era garantată prin contract) și întârzieri la instalarea serviciului contractat”, se mai arată în comunicat.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026