Care este prima țară europeană care depășește pragul de două milioane de infecții cu coronavirus
Franța a devenit primul stat din Europa care a depășit pragul nedorit de două milioane de cazuri de COVID-19.
Cu 2.036.755 de infecții confirmate de la începutul pandemiei, Franța înregistrează al patrulea cel mai grav bilanț la nivel mondial, după Statele Unite (11,2 milioane), India (8,8 milioane) și Brazilia (5,8 milioane), scrie Euronews.
Totuși, ministrul Sănătății Olivier Veran a declarat săptămâna aceasta că „eforturile francezilor dau roade” – țara a intrat spre sfârșitul lunii octombrie în a doua perioadă de carantină din 2020. Ministrul a adăugat că Franța a depășit deja „vârful epidemic” al infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2.
Directorul general al Sănătății Jérôme Solomon a declarat că țara se confruntă cu un „număr fără precedent de spitalizări”, de vreme ce 33.500 de oameni sunt tratați în prezent în Franța, dintre care 4.830 de află în secțiile de terapie intensivă. Între timp, decesele au ajuns la 46.273 – al treilea cel mai mare număr din Europa după Italia, cu 46.464, și Marea Britanie, cu 52.745.
Datoria Franței a crescut în prima jumătate a anului de două ori peste media zonei euro, potrivit datelor colectate de Eurostat și Banca Centrală Europeană.
Astfel, datoriile companiilor au crescut cu 18,1 puncte procentuale din produsul intern brut (PIB), față de 7 puncte procentuale în Italia și 2,6 în Germania.
Agenția națională de statistică a Franței – Insee – a declarat că PIB-ul din T3 a rămas la 4,3% sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecut.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026