Care este asemănarea între experți și cimpanzei

Între anii 1984 și 2004, un profesor universitar a studiat predicțiile emise timp de două decenii și a ajuns la concluzia că experții sunt la fel de preciși în a prezice viitorul pe cât sunt cimpanzeii atunci când aruncă săgeți la țintă. Mai târziu, profesorul în cauză, Philip Tetlock, de la Wharton School of Business, și-a prezentat descoperirile într-o carte pe care a scris-o împreună cu Dan Gardner, un jurnalist canadian interesat de politică și psihologie, carte apărută în engleză anul trecut și tradusă în românește în 2016. Cartea încearcă să identifice cine are abilitatea de a prezice în mod corect viitorul, bazându-se pe experimente și studii și ajunge la concluzia, nu prea surprinzătoare, că performanța în acest domeniu nu ține de IQ, de școlile terminate sau de informațiile la care au acces oamenii, ci mai degrabă de un anume mod de organizare, de un anume mod de gândire, de capacitatea de a lucra în echipă, dar și de modul în care ești dispus să îți asumi greșelile. De aici și o cantitate eclectică de „superprezicători”, inși care nu au nimic în comun cu accesul la informații de top sau secrete politice și economice, ci doar o inteligență în mișcare și o anume atitudine mentală. Vorbim aici, iarăși, nu de absolvenți de universități de top, ci de șomeri sau gospodine sau profesori de liceu. O enumerare care introduce în ecuație un element care, paradoxal, nu pare a avea legătura cu predicțiile, este vorba de umilință, de puterea de a-ți cunoaște locul în lume și de limpezimea cu care poți privi lumea de la locul tău. Mai mult, autorii spun că știința predicțiilor poate fi învățată, din propriile greșeli, dar și din determinare, autocontrol și modestie.

Să nu uit: personajele cărții lui Tetlock și Gardner sunt cât se poate de interesante. De exemplu, Robert Rubin, definit drept cugetător probabilistic, a fost la Goldman Sachs, dar și consilier al lui Bill Clinton pe vremea când acesta era președintele SUA sau secretar de stat al Trezoreriei. Sau Bill Flack, super-prognostician cu un număr impresionant de prognoze despre lumea reală adeverite, peste toți „Tom Friedmanii din lume”. Există, spune Flack, experți buni și experți răi. Cei răi își concept predicțiile fără argumente care să le susțină, așteptându-se de la cititorii lor să le trateze ideile ca pe cele 10 porunci, sau își bazează ideile pe anecdote și nu pe date concrete. Și adaugă expertul: „Cei buni își dezbat prognozele; de fapt pe aceștia îi văd ca pe niște avocați într-un sistem judiciar cu dezbatere în contradictoriu: ei înaintează cele mai bune argumente posibile ca să dovedească de ce evenimentul X va avea loc, iar eu analizez argumentele tuturor, aprofundez problema, colateral, atât cât trebuie, și vin cu o prognoză proprie, ca o însumare ponderată a prognozelor lor”.