Care e mai ieftin – creditul in lei sau cel in euro
Creditele in lei continua sa fie scumpe pentru romani, in ciuda faptului ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) le-a asigurat bancilor comerciale terenul pentru reducerea dobanzilor la imprumuturile in moneda locala.
De cealalta parte, unii bancheri considera ca banca centrala ar trebui sa ia in continuare masuri de sprijinire a creditarii in lei. “Bancile omoara gaina care poate aduce oua de aur”, a declarat ieri Valentin Lazea, economistul-sef al BNR, la seminarul cu tema “Ce credit este mai bun – in lei sau in euro?”, organizat de Ziarul Financiar. Cu alte cuvinte, in ciuda faptului ca BNR a redus dobanda de referinta cu peste doua puncte procentuale incepand cu octombrie 2008 – ceea ce ar fi permis iefitinirea creditelor in lei -, bancherii au crescut marjele la aceste credite, de la 2,4 puncte procentuale in decembrie 2008 la 7,3 puncte in august. Or, in acest interval, “nu am vazut la bancile comerciale o urmare macar pe jumatate fata de ce a facut BNR”, a subliniat Lazea.
Astfel, in loc sa creasca, creditarea in lei s-a contractat cu 9% in august 2009 fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar creditul in valuta a crescut cu 13,25%. Prin marirea marjei, bancile nu au facut altceva decat sa acopere eventualele pierderi din credite trecute, a explicat oficialul BNR. In acelasi timp creditarea in lei a mers incetinit si din cauza ca bancile au preferat sa lucreze anul acesta cu sectorul de stat, care are risc zero.
Aflati pe cine pariaza bancherii in aceasta perioada pe www.gandul.info
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026