Versiunea completă
Actualitate

Care a fost cuvântul anului 2014?

Poate fi un întreg an descris cu un singur cuvânt? Se pare că dicționarele din toată lumea fac acest lucru, pe baza unor metode precise care analizează baze de date formate din milioane de cuvinte, potrivit publicației britanice The Guardian. Aceste informații sunt analizate de editorii care urmăresc și verifică noile trenduri în materie de cuvinte.

Ioana Matei · 23 decembrie 2014 · 2 min de citit

După ce anul trecut a ales cuvântul „selfie” ca fiind reprezentativ, Oxford Dictionary a numit cuvântul anului 2014 :  „vape”,  o abreviere de la „vapor” sau „vaporize”.  Acesta este un verb definit ca „a inspira și expira vaporii produși de o țigară electronică sau un dispozitiv similar”. Oxford spune că folosirea acestui termen s-a dublat în ultimul an, pe seama creșterii vânzărilor de țigări electronice.

„În dicționare a existat un spațiu gol, căci era nevoie de un termen care să descrie această activitate și să fie distinct de smoking,” au declarat cei de la Oxford Dictionary. Termenul se aplică și procesului prin care respirăm vapori dintr-o țigară electronică, dar și țigării în sine.

Iată și alți termeni incluși pe lista scurtă a Oxford Dictionaries în 2014:

Alte dicționare au ales alte cuvinte drept definitorii pentru anul care se încheie. Spre exemplu, dicționarul american Merriam-Webster a ajuns la concluzia că termenul “cultură” a fost cuvântul anului 2014.

Ce mai trebuie să citeşti