Cărbunaru către sindicate: Nu suntem la piață, nu operăm cu oferte
„Aici nu suntem la piață și ca atare nu operăm cu oferte, nici măcar la mall”, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, întrebat dacă cât mai este dispus Guvernul să discute cu sindicaliștii din educație, în timp ce elevii stau acasă.
Un jurnalist a menționat că oferta făcută de Guvern, joi seara, către sindicatele din educație, este aceeași ca cea făcută joi dimineață, în timp ce revendicările sindicaliștilor s-au schimbat și a întrebat cât mai este dispus Guvernul să discute cu sindicaliștii, în timp ce elevii sunt acasă.
„Știți, aici nu suntem la piață și ca atare nu operăm cu oferte nici măcar la mall. Guvernul României prezintă măsurile pe care le poate lua, având o susținere financiară verificată, asigurată, consistentă, relevantă”, a răspuns Cărbunaru.
Acesta a făcut trimitere la măsuri „din alte registre” pe care guvernul și le-a asumat într-o perioadă, menționând compensarea prețului benzinei, măsurile în sprijinul oamenilor și al economiei în privința facturilor de energie, obținerea unei creșteri economice printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, etc.
„Tot așa reușim în acest an să menținem România pe un curs de creștere economică, într-un context de stabilitate care ne permite astăzi să discutăm despre majorări de venituri cu o anumită limită”, a spus Cărbunaru.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026