Caracas, fantoma unei bijuterii globale

“Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viața de care au nevoie” spune o inscripție aflată lângă un portret al fostului președinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra orașului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliștii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

„Un oraș fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de știri El Estímulo, intervievat de jurnaliștii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generație, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare orașe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum și de turismul generat de cultura efervescentă a orașului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viață de noapte și iubitorii de artă.

Metroul, construit de francezi, un proiect de miliarde de dolari, dar și restaurantele, galeriile de artă și muzeele au stârnit odinioară invidia întregii lumi.
„Caracas era un oraș vibrant… Chiar te simțeai – așa cum spunem noi aici – în lumea întâi”, spune Ana Terese Torres, o scriitoare din Caraqueña, care a surprins în una dintre cărțile sale decăderea Caracasului.

În 1998, odată cu celebrarea reușitei la alegerile din perioada respectivă, Chávez a ales balconul centrului cultural Teresa Carreño. Construit în perioada boomului din industria petrolieră din anii ’70, a găzduit vedete precum cântăreții Dizzy Gillespie, George Benson, Ray Charles și Luciano Pavarotti, trasând noua ambiție a țării: „Venezuela a renăscut”, a declarat atunci Chavez.

La două decenii după, un cataclism economic pe care experții îl atribuie unor politici sociale prost concepute, corupției și scăderii prețului petrolului după 2014 dă acum Caracasului aerul unei epave. Serviciile publice se prăbușesc, afacerile se închid, iar locuitorii sunt evacuați în autobuze către un număr redus de avioane care mai conectează capitala venezueleană de restul lumii.

„Este un sentiment de frustrare economică”, spune Lugo jurnaliștilor de la The Guardian oftând, pe măsură ce se plimbă pe străzile goale, numărând apartamentele care au încă luminile aprinse. „O țară care a fost rezultatul unui miracol inversat.”

Luis Saavedra, un fost consultant din industria petrolieră, spune că blocul de apartamente în care locuiește, care are 13 etaje, și-a pierdut jumătate din rezidenți ca urmare a faptului că Venezuela a intrat într-un picaj economic după ce Nicolás Maduro a preluat președinția, la moartea lui Chávez, în 2013. 14 din cele 26 de apartamente ale clădirii sunt acum goale, iar proprietarii lor sunt exilați în Spania, Portugalia, Germania, Argentina și Statele Unite. Prețul unei locuințe de 180 de metri pătrați a scăzut de la 320.000 de dolari la 100.000 de dolari, dar cumpărătorii sunt greu de găsit. În noiembrie, clădirea a rămas fără curent electric timp de 16 zile. „Acest populism – așa-numitul socialism – ne-a terminat țara. Nu este pe punctul de a pune capătul acestei țări, ci chiar l-a pus”, spune Saavedra, care are 65 de ani.

„Nu au putut să-și continue viața aici. Sunt în Porto. Ce păcat”, a oftat Saavedra, în timp ce prezenta jurnaliștilor britanici casele rămase goale.

Organizația Națiunilor Unite spune că exodul din ultimii ani a înghițit 3 milioane de persoane, reprezentând aproape 10% din populația Venezuelei. Creșterea ratei criminalității și decăderea orașului fac ca după 6 seara mașinile să dispară de pe străzile Caracasului, iar după 8, întreg orașul să fie pustiu.

Când a preluat puterea, în 1998, Chávez a declarat război „sărăciei imense” care umbrise orașul, în ciuda averii vaste construite din petrol. Între timp, locuitorii mahalalelor au luat și ei drumul mărilor, forțați de lipsa hranei, medicamentelor și a locurilor de muncă, precum și a sistemului public de transport aflat în prăbușire și hiperinflația despre care Fondul Monetar Internațional se teme că va ajunge la 10.000.000% în 2019.

Criza prin care trece țara nu i-a ocolit pe vârstnici: „Îmi pare foarte rău să văd prin ce trece țara, fiindcă am trăit vremurile bune din Venezuela… Banii veneau de peste tot”, a spus Rosemarie Newton, o pensionară în vârstă de 73 de ani, întâlnită de jurnaliștii britanici când își lua singura masă zilnică la o bancă de alimente.

Grădina botanică a orașului este un alt exemplu al decăderii acestuia: palmieri uscați și o lagună secată se află chiar la intrare, potrivit unui articol publicat de Reuters anul trecut. Un fost sit al Rezervației Naturale UNESCO și cândva una dintre cele mai frumoase atracții turistice ale orașului, se afla anul trecut pe punctul de a fi abandonată.

Agenția  culturală a Națiunilor Unite a denumit-o în anul 2000 „o minune a planificărilor urbanistice”. „Până și cactușii au nevoie de apă, chiar dacă oamenii nu cred acest lucru”, spunea Jan Tillett, unul dintre cei care au îngrijit grădina timp de 15 ani, în interviul acordat Reuters.

Lipsa investițiilor a lovit rezervele de apă ale Venezuelei timp de mai mulți ani; însă mai multe perioade de secetă de anul trecut au exacerbat situația. În Caracas, localnicii stăteau în aceste perioade la coadă pentru a umple sticle, iar pacienții din spitale trebuia să își aducă propria apă.

Grădina botanică ar trebui să beneficieze de un buget anual de 200 de milioane de bolivari, adică aproximativ 66 de dolari, spun angajații citați de Reuters.
Chiar și Teresa Carreño, teatrul cândva strălucitor unde Chávez și-a lansat revoluția bolivariană, și-a oprit activitatea. Fostul director al teatrului, Eva Ivanyi, își amintește că acesta a fost construit în anii ‘70 ca răspunsul Americii de Sud la Scala din Milano. „Simboliza viitorul. Simboliza civilizația. Simboliza Europa. Simboliza succesul. Era ca o scară către modernitate – viitorul la care aspira țara”, spune Ivanyi în interviul acordat The Guardian.

În prezent, edificiul cultural este lăsat în paragină și e folosit doar pentru gale politice dedicate laudelor partidului socialist sub ochii căruia Venezuela s-a prăbușit.

Într-o clădire înghesuită aflată în apropierea teatrului, care a fost cândva sediul central al operatorului de zbor venezuelean de stat Viasa, forțele de ordine au împușcat opt oameni.

„Sunt câteva lucruri pe care nu le poți distruge”, spune Ivanyi, care crede totuși că vremurile bune se vor întoarce cândva.

Istoria unei prăbușiri

Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, națiunea din America de Sud și-a construit întreaga economie pe seama aurului negru. Chiar și astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili. În 1950, când majoritatea țărilor de pe glob se zbăteau să-și revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, țara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia și de 12 ori mai bogată decât China. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Din păcate pentru Venezuela, această situație nu avea să continue foarte mult.

Autoritățile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educație, transport sau alimentație. La mijlocul anilor ’80, prețul petrolului s-a prăbușit și a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune și lucrurile se vor înrăutăți dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internațional. Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile țării sunt reprezentate de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuație a prețului petrolului face diferența dintre bogăție și sărăcie. După scăderea semnificativă a prețului petrolului în anii ’80, inflația a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%.

În 1998, Hugo Chávez a fost ales președinte și a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viață va crește. Revenirea prețului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chávez din cauza creșterii fulminante a prețului barilului de petrol. Economia a mers din ce în ce mai bine, iar președintele s-a ținut de promisiune și a cheltuit banii pentru a îmbunătăți viața celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătățit până în 2010. Acest lucru a dus la creșterea deficitului țării, context în care menținerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă prețul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

Chávez a murit în 2013 și Nicolas Maduro a preluat șefia statului. Prețul petrolului s-a prăbușit din nou și era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflația, iar bancnota națională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum țara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente și alte bunuri esențiale, iar violența și protestele cresc în Caracas.