Cap compas peste hotare: câte companii vor să se extindă în străinătate
O treime din companiile românești au în vedere expansiunea internațională în următorul an, în vederea creșterii afacerilor, cele mai multe dintre firme provenind din industria prelucrătoare, tehnologică și a bunurilor de larg consum, potrivit unui studiu Citi.
“Observăm că din ce în ce mai multe companii încep să evalueze oportunități de dezvoltare în afara granițelor. Considerăm că acest fapt oferă o imagine pozitivă asupra României și asupra celor cinci industrii în care se observă un interes crescut pentru expansiune: industria manufacturieră (31%), cea tehnologică (21%), cea a produselor de larg consum (19%), cea energetică și chimică (7%)”, a declarat Vlad Ponta, directorul departamentului Companii Mici și Mijlocii la Citibank România.
Cele mai populare zone pentru expansiune sunt Orientul Apropiat, Europa și Statele Unite. Studiul Citi a fost efectuat pe 1.416 respondenți, din care 83% sunt specialiști de top din domeniul financiar, în timp ce 61% ocupă poziții de CEO, CFO sau Managing Partner în cadrul companiilor din România, Cehia, Polonia, Ungaria, Rusia, Turcia, Bahrain, Iordania și Emiratele Arabe Unite. La nivel regional, 58% dintre companiile mijlocii care fac obiectul studiului au în plan să își extindă operațiunile pe plan internațional în următorul an, în timp ce peste o treime dintre firmele mici au același obiectiv, potrivit raportului.
Patru dintre cele mai comune provocări cu care se confruntă firmele mijlocii din regiune sunt creșterea vânzărilor sau gestionarea scăderii volumelor de vânzări, expasiunea internațională, schimbările din mediul economic și managementul capitalului de lucru. La nivelul diferitelor țări, impredictibilitatea din mediul economic este principala îngrijorare pentru 23% dintre firmele din România, Turcia și Iordania, 21% dintre firmele din Cehia, Polonia și Emiratele Arabe Unite și 26% din cele din Rusia sunt de părere că expansiunea internațională este cea mai importantă provocare, 22% dintre companiile din Turcia și Emiratele Arabe Unite resimt presiunea cauzată de nevoia de a crește vânzările și 21% dintre companiile rusești se confruntă cu dificultăți în managementul capitalului de lucru.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026