Versiunea completă
Actualitate

Când industria auto bate palma cu colosul din comerțul online: Gigantul german Volkswagen se mută pe cloudul Amazon pentru a-și îmbunătăți producția

Reprezentanții gigantului german Volkswagen au anunțat în cadrul unei declarații că au început colaborarea cu gigantul american din comerțul online Amazon, care va colecta datele provenite de la 122 de fabrici, mașini și sisteme VW pentru a îmbunătăți procesele de producție, scrie Reuters.

George Toader · 31 martie 2019 · 1 min de citit

În acest deal, Amazon va ajuta producătorul de automobile să contecteze fabricile și lanțurile de aprovizionare cu peste 30.000 de locații și 1.500 de furnizori, prin intermediul unei platforme de date cunoscută ca și „Volkswagen Industrial Cloud”.

Platforma va permite VW să detecteze cât mai rapid defectele și problemele proceselor de producție, dar și să optimizeze totodată funcționarea mașinilor și echipamentelor furnizate.

Platforma cloud ar putea fi pusă la dispoziție și altor producători de automobile, iar negocierile cu marile companii industriale interesate de migrarea către „Volkswagen Industrial Cloud” se află deja în desfășurare, au declarat VW și Amazon în cadrul unui comunicat comun de presă.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Ce mai trebuie să citeşti