Când cifrele contrazic declarațiile: Președintele Iohannis spune că nu există cerere pentru a crește capacitatea de testare, dar în 5 județe se pot prelucra sub 100 de probe maximum pe zi
Județele Ialomița, Giurgiu, Dâmbovița, Brăila, Vrancea, toate cu peste 250.000 – 300.000 de locuitori, prelucrează mai puțin de 100 de teste fiecare pe zi, aceasta fiind capacitatea maximă, potrivit datelor trimise de Institutul Național de Sănătate Publică, la solicitarea ZF.…
În Ialomița se fac cele mai puține teste – doar 30 de probe zilnic. Față de Vâlcea, de exemplu, un județ similar la numarul de locuitori și la poziționare în zona de sud a țării, unde se fac 292 de teste zilnic, în Ialomița se fac de zece ori mai puține, din calculele ZF. Iar diferențele între județe arată lipsa unei gestionări uniforme a numărului de probe prelucrate zilnic, pentru o imagine de ansamblu asupra pandemiei. Doar șapte județe au o capacitate de testare de peste 1.000 de probe pe zi.
„Capacitatea de testare pe județ variază în funcție de numărul de laboratoare de pe teritoriul județului care pot efectua aceste teste. În tabelul atașat, se regăsește informația despre capacitatea de testare pe județe, așa cum se află completată în platforma alerte.ms, de către laboratoarele care raportează. Există posibilitatea ca aceste informații să nu fi fost actualizate, accentul raportării zilnice punându-se pe numărul de teste efectuate în 24 de ore și stocurile de reactivi. De asemenea, este important de precizat că, un județ, dacă nu are capacitate de laborator pentru a testa toate probele recoltate, se adresează unui laborator dintr-un alt județ, pe baza unor protocoale de colaborare, astfel încât să nu existe discontinuități în testare”, potrivit departamentului de comunicare al INSP.
„Mai mult decât s-a facut nu a existat cerere. La noi persoanele nu se testează în masă fiindcă aceste proceduri nu sunt posibile cu instalațiile existente, iar numărul de persoane trimise de DSP-uri și solicitări de persoane fizice care vor să fie de bună voie testate sunt cele pe care le vedeți zilnic comunicate”, a spus Iohannis ieri, într-o conferință de presă.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026