Când arta plutește pe lac
Mânat de credința că arta ar trebui să fie disponibilă gratuit, artistul de origine bulgară Christo a inaugurat recent ultima sa lucrare, „The London Mastaba”, pe care publicul iubitor de artă o poate admira pe lacul Serpentine din capitala Marii Britanii.
Lucrarea înaltă de 20 de metri, care imită un monument funerar în formă de trunchi de piramidă sau un tip de bănci de această formă amplasate în fața caselor în Mesopotamia (de unde și denumirea de mastaba), nu are deloc un aspect trist, ci este viu colorată, iar pentru construcția ei s-au folosit nici mai mult, nici mai puțin decât 7.506 butoaie vopsite prinse bine unele de altele și ancorate de fundul lacului. Mastaba din Londra va putea fi admirată până la finalul lunii septembrie, artistul plănuind însă să „recidiveze” cu o mastabă și mai mare, cu înălțimea de 170 de metri, în deșertul din Abu Dhabi.
-
Europa riscă să intre într-o perioadă de producție redusă de energie eoliană și solarăActualitate · 8 noiembrie 2026
-
Top 10 cele mai mari malluri din București. Au 1.600 de magazine și se întind pe o suprafață totală de aproape 1 milion de metri pătrați de spații comerciale, adică 200 de terenuri de fotbalActualitate · 8 noiembrie 2026
-
Pregătiți-vă mașina pentru iarnă. Vedeți aici cum trebuie să “citiți” simbolurile de pe cauciucurile pe care le achiziționațiActualitate · 8 noiembrie 2026