Versiunea completă
Actualitate

Cameron: Londra va prezenta un proiect de rezoluție ONU pentru protejarea civililor

Marea Britanie va prezenta miercuri o rezoluție Consiliului de Securitate al ONU de "condamnare a atacului chimic" de la 21 august în Siria și de "autorizare a măsurilor necesare pentru protejarea civililor", a anunțat premierul britanic David Cameron.

George Toader · 28 august 2013 · 1 min de citit

 “Am spus întotdeauna că vrem ca Consiliul de Securitate al ONU să fie la înălțimea responsabilităților sale. Astăzi (miercuri), avem ocazia să facem acest lucru. Marea Britanie a redactat o rezoluție condamnând atacul cu arma chimică (comis) de către (președintele sirian Bashar) al-Assad și autorizând măsuri necesare pentru protejarea civilor”, a anunțat Cameron într-un mesaj postat pe Twitter.

“Rezoluția va fi prezentată într-o reuniune a celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate prevăzută mai târziu astăzi (miercuri)” la New York, a adăugat el.

Această rezoluție “va autoriza toate măsurile necesare în virtutea capitolului VII al Cartei ONU pentru protejarea civililor împotriva armelor chimice” în Siria, a precizat Cabinetul lui Cameron. Capitolul VII este consacrat oricărei “acțiuni în cazul amenințării păcii, ruperii păcii și actelor de agresiune”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti