Camera Reprezentanților a aprobat măsurile de ajutor economic pentru Ucraina
Ajutorul economic promis de Statele Unite Ucrainei a fost aprobat de Camera Reprezentanților, joi, cu 385 de voturi pentru și 23 împotrivă.
Potrivit proiectului de lege, Departamentul de Stat va putea garanta împrumuturi de un miliard de dolari autorităților de la Kiev.
Însă măsurile de ajutor economic vor intra în vigoare după ce vor fi aprobate în Senat.
Priectul de lege al Camerei nu include alte măsuri economice sau sancțiuni.
În paralel, joi, Comisia pentru Politică Externă a Camerei a adoptat o rezoluție simbolică prin intermediul căreia îndeamnă Executivul american “să impună sancțiuni de vize, financiare, comerciale și de altă natură împotriva unor oficiali de rang înalt ai Federației Ruse, bănci și organizații comerciale controlate de statul” rus
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026