Versiunea completă
Actualitate

Camera Deputaților a menținut prevederile legii privind pensiile de serviciu pentru aviatori

Camera Deputaților a respins, miercuri, cu 217 voturi pentru și 7 abțineri, cererea de reexaminare a legii privind pensiile aviatorilor, formulată de fostul președinte, fiind adoptată din nou legea care prevede reintroducerea pensiilor de serviciu pentru personalul navigant profesionist.

Alina Novaceanu - Mediafax · 1 aprilie 2015 · 1 min de citit

Legea prevede că aviatorii și personalul navigant beneficiază de pensii de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii în care este depusă cererea de pensionare.

Prin respingerea cererii de reexaminare, plenul a păstrat forma legii așa cum a fost adoptată de cele două Camere ale Parlamentului.

Proiectul de lege a fost adoptat de Parlament la sfârșitul anului trecut, dar a fost trimis spre reexaminare de fostul președinte Traian Băsescu pe motiv că este discriminatoriu.

Deputatul PSD Florin Iordache afirmă că legea repară o nedreptate făcută în 2010 unor categorii socio-profesionale.

“Repară o nedreptate făcută în 2010, când, prin modificarea legii, la opt categorii profesionale s-a făcut o nedreptate, precum piloți, personalul navigant, grefieri, personalul Curții de Conturi, funcționari publici parlamentari, parlamentari. Atunci, printr-un act abuziv, acelor categorii socio-profesionale li s-a făcut o nedreptate. Să fiți de acord cu noi și, când venim cu o lege care va face dreptate și grefierilor, personalului Curții de Conturi, diplomaților, personalului tehnic din parlament, chiar și parlamentarilor, să nu fiți ipocriți, ci să admitem că s-a făcut o mare nedreptate”, a spus Iordache.

Camera Deputaților este for decizional în cazul acestei legi.

Ce mai trebuie să citeşti