Calvarul pentru șoferii din Capitală abia începe. Cât va dura coșmarul
Unele dintre cele mai importante poduri din Capitală reprezintă în prezent „marea provocare” a Primăriei Capitalei. Podul Grant va fi reparat cu întreruperea circulației, iar reabilitarea Podului Constanța nu a început nici acum, la cinci luni de la semnarea unui protocol între CFR și PMB.
Primăria Capitalei a anunțat, recent, că va începe reparațiile la Podul Grant, care se vor face pe o perioadă de doi ani, iar reprezentanții Municipalității au transmis că reabilitarea podului se va face cu „întreruperea parțială a circulației”.
În prezent, Podul Grant este una dintre cele mai tranzitate artere din București, iar întreruperea circulației pentru reparații va duce, inevitabil, la aglomerarea zonei, care oricum este destul de congestionată.
Reabilitarea podului este însă absolut necesară și va costa 11 milioane de euro, construcția având, potrivit Administrației Străzilor, o stare tehnică nesatisfăcătoare. De altfel, această stare tehnică a podului poate fi observată de orice șofer care circulă pe pod, mai ales în ceea ce privește rosturile de dilatație, care sunt într-o stare avansată de degradare.
Până la demararea lucrărilor de reparație a Podului Grant, Primăria Capitalei trebuia să înceapă reabilitarea Podului Constanța, a cărui stare este extrem de proastă.
PMB a cerut, în luna mai, ca acest pod să treacă din administrarea Ministerului Transporturilor în cea a Municipalității, ca să poată fi reparat și cu fonduri de la bugetul local, ulterior semnându-se, tot în mai, un protocol între CFR și PMB în acest sens. După aproape 5 luni, în septembrie, CFR a trimis actul înapoi la PMB, pentru modificare. Motivul? În primul proiect nu se specifica faptul că după reparații podul trebuie să treacă tot la Ministerul Transporturilor, pentru că face parte din infrastructura CFR.
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Poate pierde Nvidia omul care a transformat-o într-un gigant de trilioane de dolari? Acțiunile companiei scad cu peste 7% în două zile în urma scandalului în care este implicat CEO-ul Jensen HuangActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Suma de 4,5 mld. euro împrumutată de România prin eurobonduri externe a ajuns în vistieria statului. Nazare, ministrul Finanțelor: A doua emisiune de euroobligațiuni a României pe piețele internaționale din 2026 s-a bucurat de un interes mare din partea investitorilor și a reconfirmat încrederea de care se bucură RomâniaActualitate · 10 noiembrie 2026