CA al TVR a aprobat grilele. Emisiunile cu Guran, Avram, Nistorescu și Pătraru vor fi difuzate în continuare
Consiliul de Administrație (CA) al Societății Române de Televiziune (SRTv) a aprobat, luni, cu unanimitate de voturi, grilele de toamnă ale TVR, în care se regăsesc emisiunile cu Moise Guran, Sorin Avram, Cornel Nistorescu și Dragoș Pătraru.
Surse din TVR au declarat luni, pentru MEDIAFAX, că CA al TVR a aprobat grilele cadru ale TVR 1, care prevăd difuzarea unor emisiuni informative și de publicistică după Telejurnalul de la ora 20.00.
Grilele TVR urmează să fie trimise în următoarea perioadă la Consiliul Național al Audiovizualului, în conformitate cu legislația audiovizualului.
Televiziunea Română a anunțat, vineri, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că emisiunile “Biziday”, cu Moise Guran, “Vorbește liber”, cu Sorin Avram, “Foc încrucișat”, cu Alina Stancu și Cornel Nistorescu, și “Starea nației”, cu Dragoș Pătraru, vor fi difuzate în continuare la TVR și își vor păstra locul în grilă ca și până în prezent.
“Începând de luni, 22 septembrie, canalele TVR vor funcționa în baza grilelor de programe aprobate prin Programul de Redresare economică și Memorandumul din 2012”, se spunea în comunicatul TVR.
Potrivit comunicatului, decizia a fost luată vineri de Comitetul Director (CD) și urma să fie înaintată, spre informare, Consiliului de Administrație (CA) al TVR.
Măsura a fost discutată în cadrul unui grup de lucru înființat prin hotărârea Consiliului de Administrație, grup alcătuit din membri CA și CD, care s-a întrunit vineri, într-o primă ședință.
Problemele în privința TVR au început încă din 2 septembrie, când grila intermediară a TVR 1, valabilă în septembrie și care include emisiuni realizate de Sorin Avram, Moise Guran, Dragoș Pătraru și Alina Stancu și Cornel Nistorescu, a stârnit discuții în ședința Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), întrucât aceasta a intrat în vigoare la 1 septembrie fără aprobarea CA al TVR și a CNA. Atunci, mai mulți membri ai CNA au spus că grila lunii septembrie are nevoie de aprobarea CNA și a CA al TVR, chiar dacă este provizorie.
Totuși, deși nu avut nici aprobarea CNA și nici a CA al TVR, TVR 1 a continuat să difuzeze această grilă intermediară de programe.
Însă structura grilelor de programe ale TVR aprobate prin Programul de Redresare economică și Memorandumul din 2012 a fost aprobată la momentul respectiv și de CNA.
Pe de altă parte, Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune a analizat, în ședința din 16 septembrie, grilele de toamnă ale Televiziunii Române, însă nu a ajuns la nicio concluzie în privința acestora, majoritatea membrilor din CA solicitând ca, până pe 30 septembrie, să fie elaborată o strategie de programe a TVR. În baza acesteia urma să fie elaborată grila de toamnă a TVR, după cum au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, surse din TVR.
Motivul pentru care majoritatea CA a solicitat elaborarea acestei strategii de programe ar fi acela că președintele-director general al TVR, Stelian Tănase, le-a prezentat membrilor CA o variantă de grilă de programe de toamnă care schimbă identitatea TVR 1 dintr-o televiziune generalistă într-una de News&Current Affairs. Strategia de programe urma să aibă la bază rezultatele unui sondaj pe care TVR l-a comandat și care au relevat ceea ce își doresc telespectatorii. De asemenea, în prezent se desfășoară o serie de focus grupuri, care au același scop.
Șapte din cei 11 membri ai CA nu au fost de acord la momentul respectiv ca telespectatorii TVR 1 să vadă timp de patru zile pe săptămână, de luni până joi seara, același gen de emisiuni. În acest interval sunt difuzate emisiunile lui Sorin Avram, Moise Guran și Dragoș Pătraru.
Potrivit unor alte surse, blocajul ar fi fost cauzat de talk show-ul “Vorbește liber!”, cu Sorin Avram, pe care reprezentanții PSD în CA al TVR nu îl doreau în grila TVR 1.
Contactat pe 17 septembrie de MEDIAFAX, Stelian Tănase, președintele-director general al TVR, a confirmat faptul că, la momentul respectiv, existau anumite persoane care nu îl doreau pe Sorin Avram în grila Televiziunii Române.
“Sunt câțiva domni care nu-l doresc în niciun chip pe domnul Sorin Avram să țină acel talk show, pe care îl ține acum și care este foarte performant. Nu știu de ce nu îl doresc, eu îl doresc, l-am adus, performează, sunt mulțumit (…) Mi s-a cerut să-l dau afară, cu o ocazie, nu ieri (în CA, n.r.). Nu trebuie să vă mirați. Aici toată lumea crede că se pricepe la televiziune (…)”, a spus Stelian Tănase, fără a preciza identitatea celor care i-au solicitat să renunțe la Sorin Avram.
Întrebat când ar urma să intre oficial grila de toamnă a TVR, în prezent fiind implementate grile intermediare, Stelian Tănase a spus că acest lucru se va produce pe 1 octombrie. “Dacă, bineînțeles, membrii Consiliului de Administrație care formează majoritatea, adică guvernamentalii să le zic așa… Că ei au majoritatea și ei dispun cum vor ei în televiziune. N-am cum să le spun altfel, ce să le spun? Partidul roșu, partidul galben, partidul albastru? Nu. Există ca în orice grup o majoritate și o minoritate și ei au majoritatea, cei care vin din zona guvernamentală. Ieri s-a votat de la 7 la 4, ca să dau un exemplu. Cei de la putere, care aparțin guvernului, sunt 7, au votat într-un fel, iar noi ceilalți, PNL, PDL, suntem patru, am votat singuri. Deci se vede foarte clar că CA-ul s-a politizat”, a spus, miercuri, Stelian Tănase.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026