BVB propune dividende de 11,2 milioane de lei în acest an, în urcare cu 24% față de 2014
Bursa de la București (BVB) a propus acționarilor acordarea de dividende în valoare de 11,18 milioane de lei (2,52 milioane euro) din profitul obținut în 2014, în urcare cu peste 24% față de anul anterior, când operatorul pieței de capital a distribuit din câștig puțin peste 9 milioane de lei.
Valoarea cumulată a dividendelor propuse spre acordare în acest an echivalează cu 94% din profitul net de anul trecut, de aproape 11,9 milioane de lei, se arată în convocatorul BVB pentru adunarea generală a acționarilor (AGA), care va avea loc pe 27/28 aprilie 2015.
Anul trecut, BVB a distribuit dividende reprezentând 95% din profitul obținut în 2013.
BVB intenționează să distribuie acționarilor un dividend brut de 1,4579 lei/titlu, de la 1,1777 lei/titlu în 2014.
Luni, acțiunile BVB au închis în urcare cu 1,07%, la 37 lei/unitate.
Tot la AGA de la finele lunii aprilie, acționarii BVB vor discuta și aproba situațiile financiare ale societății pentru anul trecut, precum și bugetul de venituri și cheltuieli pe 2015.
-
Cum vrea să evalueze Adrian Nica, președinte al ANAF, companiile în funcție de riscul fiscalActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Digi Romania, achitată definitiv în dosarul DNA al drepturilor TV pentru Liga 1Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Bursă. Salt Bank debutează oficial ca participant la Bursa de Valori și le permite celor aproape 1 milion de clienți să cumpere și să vândă acțiuni. Robert Anghel, CEO: De pe canapea, de pe metrou, de oriundeActualitate · 11 noiembrie 2026