Buy the dip? Warren Buffet a utilizat 51 de miliarde de dolari în T1/2022, aproximativ o treime din rezerva de cash a gigantului de investiții Berkshire Hathaway
Celebrul investitor american Warren Buffett, 91 de ani, a utilizat în primele trei luni ale anului 51 de miliarde de dolari, circa o treime din rezerva de cash pe care imperiului său de investiții, Berkshire Hathaway, o deținea la finalul…
Celebrul investitor american Warren Buffett, 91 de ani, a utilizat în primele trei luni ale anului 51 de miliarde de dolari, circa o treime din rezerva de cash pe care imperiului său de investiții, Berkshire Hathaway, o deținea la finalul anului trecut, conform MoneyWise, citat de Yahoo Finance.
După ani în care a stat pe o cantitate uriașă de cash, „Oracolul din Omaha” și-a redeschis, într-un final, portofelul, într-un moment marcat de declinuri considerabile pe piața americană de capital.
În T1/2022, Buffett a mizat pe dezvoltatorul de jocuri video Activision Blizzard, cvadruplându-și deținerea după ce Microsoft a anunțat că va prelua compania. Astfel, participația ajunge în prezent la 9,5% din totalul acțiunilor.
Microsoft s-a oferit să achiziționeze compania pentru 95 de dolari per unitate. Acțiunile Activision se tranzacționează la circa 78 de dolari pe Nasdaq și, dacă acordul cu Microsoft ajunge fără probleme la final, Buffett poate încasa un profit de cel puțin 17 dolari per acțiune.
Totodată, investitorul s-a orientat către retailerul Floor & Decor (FND), bine poziționat în industria produselor de curățat podele. Acțiunile se tranzacționează la un multiplu de 30 x veniturile viitoare și are marje relativ solide. În primul trimestru, Buffett și-a actualizat portofoliul cu încă 3,9 milioane de acțiuni FND, uitându-se între timp și la oportunitățile oferite de noul context energetic.
Astfel, gigantul petrolier Chevron a devenit în intervalul ianuarie-martie a patra cea mai mare poziție din portofoliul Berkshire. Compania produce 2% din petrolul vândut anual la nivel global și joacă un rol cheie în lanțurile de aprovizionare ale industriei energetice. Buffett a obținut expunere pe Chevron în 2020, însă a utilizat tot mai mult capital în acest sens în T1/2022.
În același trimestru, șeful gigantului de investiții a achiziționat 136 de milioane de acțiuni la Occidental Petroleum, grup ale cărui acțiuni s-au apreciat cu 128% anul acesta. În ciuda creșterii, acțiunile se tranzacționează la un multiplu de numai 10,7 x veniturile estimate pe 12 luni. Compania este în prezent a opta cea mai mare deținere a Berkshire.
Portofoliul companiei este dominat, însă, de Apple, cu 43% din total. La începutul lui 2022, Berkshire deținea circa 887 de milioane de acțiuni la producătorul telefoanelor iPhone, grupul de investiții cumpărând ulterior alte 4 milioane de unități. Valoarea totală a investiției este de 155,5 miliarde de dolari.
În final, miliardarul pare să fi trecut peste reticența privind companiile tech. Pe lângă Apple și Activision, Buffett a obținut expunere și pe producătorul de hardware și software HP.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026