Bursele europene au deschis în scădere
Bursele europene au deschis vineri în scădere, după ce un oficial al Rezervei Federale a afirmat că banca centrală americană ar putea reduce din această vară programul de stimulare monetară a economiei prin achiziția de obligațiuni de pe piață, transmite Bloomberg.
Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acțiuni europene a coborât cu 0,3% în debutul ședinței de tranzacționare, însă afișează un avans de 0,7% pe ansamblul acestei săptămâni, cea de-a patra creștere consecutivă. Președintele Rezervei Federale din San Francisco, John Williams, a declarat joi că accelerarea creșterii economice și îmbunătățirea situației de pe piața muncii ar putea determina banca centrală să reducă în curând programul de stimulare monetară a economiei, prin care injectează lichiditate de până la 85 miliarde de dolari pe lună prin preluarea de obligațiuni. Williams a fost unul dintre primii oficiali Fed care s-au arătat de părere că banca centrală ar trebui să preia obligațiuni fără a stabili un plafon sau o limită de timp pentru program. Oficialul nu are în acest an drept de vot în consiliul de politică monetară al Fed. În Europa, Autoritatea Bancară a UE a amânat până în 2014 testele de stres planificate pentru acest an în sectorul bancar. Banca Centrală Europeană va derula propriile evaluări privind calitatea activelor instituțiilor de credit.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026