Bursă: Grup Șerban, cel mai mare business antreprenorial din agricultură listat la Bursa de Valori, încheie S1/2023 cu venituri de 262 mil. lei și cu un profit net de 6,1 mil. lei
Grup Șerban Holding, cel mai mare business antreprenorial din agricultură listat la Bursa de Valori, cu o capitalizare de 280 mil. lei și controlat de omul de afaceri Nicolae Șerban, a raportat în primul semestru din 2023 venituri de 262…
Grup Șerban Holding, cel mai mare business antreprenorial din agricultură listat la Bursa de Valori, cu o capitalizare de 280 mil. lei și controlat de omul de afaceri Nicolae Șerban, a raportat în primul semestru din 2023 venituri de 262 mil. lei, minus 5% față de aceeași perioadă din 2022. Profitul net a scăzut cu 10% la 6,1 mil. lei, potrivit raportului semestrial de vineri de la Bursă.
Cele mai mari contribuții la venituri le-au avut vânzare mărfurilor (171 mil. lei, minus 8%), producția vândută (63 mil. lei, plus 15%), și cele aferente costului producției în curs de execuție (12,6 mil. lei, minus 40%). Cheltuielile din exploatare au fost de 246 mil. lei, minus 6%.
Acțiunile companiei se tranzacționează la 1,56 lei la Bursa de Valori, în scădere cu 8% de la începutul anului pe tranzacții de 3 mil. lei. Spre comparație indicele BET a urcat cu 22%. În ultima săptămână acțiunile GSH au plus 9% pe tranzacții de 114.000 lei. BET are minus 0,5%.
Structura grupului este integrată și conține următoarele domenii de activitate: agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, fermă de bovine Angus, panificație, patiseriecofetărie, alimentație publică (lanț propriu de magazine – Băcăniile Șerban și o cafeterie sub brandul LuMa creator de gust), distribuție și transport.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026