Bursa de Valori, cinci maxime istorice din cinci ședințe săptămâna aceasta: BET crește cu 0,4% vineri, tras în sus de Transgaz (6%), Digi (2%) și Romgaz (1,3%). Lichiditatea scade
Indicele de referință BET, din structura căruia fac parte cele mai lichide 20 de companii de la Bursa de Valori București, a crescut cu 0,4% vineri, 18 iulie, înregistrând astfel al cincilea record absolut la rând, respectiv 19.769 de puncte.…
Indicele de referință BET, din structura căruia fac parte cele mai lichide 20 de companii de la Bursa de Valori București, a crescut cu 0,4% vineri, 18 iulie, înregistrând astfel al cincilea record absolut la rând, respectiv 19.769 de puncte. Dinamica de săptămâna aceasta este de plus 4,8%.
BET s-a apreciat cu 18% de la începutul anului, față de 7% pentru indicele paneuropean Stoxx 600 și indicele american S&P 500. Cu tot cu dividende (BET-TR), piața a crescut cu 24%.
Astăzi, cele mai mari aprecieri au fost bifate de Transgaz (6,1%), One United Properties (2,3%), Digi Communications (2%), Romgaz (1,3%) și OMV Petrom (1%). În afara BET, acțiunile Patria Bank au urcat cu 12%, iar Sinteza Oradea a crescut cu 11%.
Rulajul celor două segmente de acțiuni – piața principală și AeRO – a însumat 34 mil. lei, de la peste 70 mil. lei în precedentele două ședințe de tranzacționare, conform datelor bvb.ro.
Cele mai lichide acțiuni au fost Banca Transilvania (9 mil. lei), Transgaz (3,5 mil. lei), OMV Petrom (3 mil. lei), Romgaz (2,5 mil. lei) și Hidroelectrica (2,5 mil. lei).
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026