Bulgaria, convinsa ca un scut antiracheta ar reda increderea europenilor in NATO
Ministrul bulgar de Externe, Nikolai Mladenov, a apreciat ca amplasarea unui scut antiracheta in Europa ar demonstra cetatenilor de pe continent ca NATO este preocupata si de siguranta lor si nu numai de "operatiuni din cealalta parte a lumii", relateaza site-ul Novinite.com.
El a apreciat ca un sistem defensiv antiracheta care sa acopere
intreg teritoriul Europei ar reda increderea cetatenilor europeni
in Alianta Nord-Atlantica.
Intr-un discurs sustinut la Bruxelles, Mladenov a apreciat ca
negocierile privind noul concept strategic al NATO nu trebuie sa se
concentreze numai asupra articolului 5 din Tratatul Aliantei, ci si
a articolului 4, care se refera la consultarile politice intre
parti in vederea contracararii amenintarilor.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Vrei să îți schimbi jobul pentru un salariu mai ridicat? Iată de ce să rămâi în aceeași companie te poate ajuta să câștigi mai mult și să avansezi mai repede în carierăActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026