Bulgaria a suspendat orice operațiune legată de South Stream
Bulgaria a decis să oprească orice operațiune legată de construcția gazoductului South Stream, întrucât nu sunt îndeplinite standardele impuse de Comisia Europeană.
Ministrul Economiei și Energiei din Bulgaria, Vasil Shtonov, a cerut companiei de stat Energy Holding să oprească orice tip de operațiune legată de construcția gazoductului South Stream, potrivit unei declarații oficiale a acestuia, informează RIA Novosti.
Proiectul gazoductul South Stream presupune transportul de gaze naturale din Rusia, pe sub Marea Neagră, către țările din sudul și centrul Europei. Scopul construirii acestui gazoduct este de a diversifica rutele disponibile pentru exportul de gaze din Rusia.
Proiectul a fost suspendat în momentul în care Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu acordurile bilaterale pe care Rusia le are cu țările prin care urmează să treacă gazoductul, printre care Austria, Bulgaria, Ungaria și Slovenia.
Comisia a apreciat că aceste înțelegeri încalcă legislația Uniunii Europene, care stipulează că gazoductele nu pot aparține companiilor care se ocupă cu extracția gazelor naturale. În acest caz, proiectul este condus de către gigantul rus Gazprom și grupul energetic italian Eni.
Construcția gazoductului South Stream a început în 2012, urmând ca primele livrări să se facă în 2016. Proiectul presupune ca gazoductul să fie complet operațional în 2018.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026