Bugetul de stat pe 2015 va intra în dezbaterea Parlamentului în 19 decembrie
Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au stabilit, sâmbătă, calendarul dezbaterii proiectului de buget pe 2015, astfel încât acesta să intre în dezbaterea plenului Parlamentului vineri, 19 decembrie.
Senatorul PSD Cristian Dumitrescu a precizat, după ședința conducerii celor două Camere, că de sâmbătă până luni la ora 12,00 grupurile parlamentare, deputații și senatoriii vor putea depune amendamente la proiectul de buget de stat și la cel al asigurărilor sociale.
Luni, va avea loc centralizarea amendamentelor astfel încât marți dimineață să aibă loc ședințele commune ale Camerei Deputaților de specialitate cu prezența miniștrilor pentru domeniile respective pentru a fi avizate, a precizat Dumitrescu.
El a spus că dezbaterea în Comisiile de buget va începe încă de marți, astfel încât raportul să fie elaborat joi seara. Tot joi va avea loc o ședință a Birourile Permanente reunite, pentru a se stabili timpii de dezbatere în plenul Parlamentului.
“Dezbaterea în plen va începe vineri dimineață și se va desfășura și duminică cu speranța că vom putea să-l adoptâm duminică, dacă nu, când vom putea să-l adoptăm”, a arătat Dumitrescu.
Parlamentul se va reuni, de asemnea, duminică, în ședință solemnă pentru depunerea jurământului de către președintele ales Klaus Iohannis.
Dumitrescu a spus că se dorește ca proiectul de buget să fie adoptat duminică, dar dacă nu se poate, se vor extinde dezbaterile și în zilele următoare . “Nu pot să știu dacă se va extinde, dar ținând cont de experiența anilor trecuți ,bugetul va fi adoptat înainte de finalizarea activității în Parlament și vom intra în 2015 cu bugetul promulgat”, a mai spus Dumitrescu.
El a mai precizat că proiectul de buget se află pe site-ul Camerei Deputaților, pe site-ul Guvernului și a fost distribuit către grupurile parlamentare sub formă electronică și poate fi accesat începând de sâmbătă .
Dumitrescu a anunțat și că este posibil să fie o ședință a Birourilor Permanente reunite luni dimineață, privind Guvernul restructurat.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026