Budăi anunță ce se întâmpla în 2019 cu pensiile și recalcularea acestora
Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunță că începând cu data de 1 septembrie punctul de pensie va fi de 1.265 lei, precizând că persoanele care nu au avut punctaj la grupe vor avea parte de recalculări la pensie.
“Vom avea o lege a pensiilor. A fost aprobată în plenul Camerei Deputaților, care este corp decizional pe această lege. A fost atacată la Curtea Constituțională, așteptăm pronunțarea Curții. La 1 septembrie valoarea punții de pensie va fi de 1.265 de lei. Ne vom ține de cuvânt și acel calendar al majorării valorii punctului de pensie va fi implementat, așa cum am promis”, a anuțat, duminică, ministrul Muncii, Marius Budăi, la România TV.
De asemenea, Budăi anunță că majorarea pensiilor a fost acordată, în avans, începând cu data de 1 iulie 2018. “Noi am acordat aceste majorări în avans. Majorarea care trebuia să fie acum la 1 ianuarie 2019 a fost acordată de la 1 iulie 2018 cu mult peste rata inflației și 50% din creșterea reală a salariului mediu brut pe țară. E un avans cu aceste creșteri și vom continua să procedăm la fel. Creșterea pe care a trebuit să o acordăm la 1 ianuarie 2020 o vom acorda cu mult peste creșterea inflației la 1 septembrie 2019”, a mai spus ministrul Muncii. Totodată, Marius Budăi spune că tuturor persoanele care se încadrează în lege, și nu au avut punctaj la grupe, le vor fi recalculate pensiile. Cititi mai multe pe www.mediafax.roCe mai trebuie să citeşti
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026