Versiunea completă
Actualitate

Brexitul devine istorie. David Cameron câștigă cea mai mare bătălie din ultimii ani pentru Londra: Marea Britanie rămâne în Uniunea Europeană și obține un statut special

Premierul David Cameron a declarat, vineri seară, la Bruxelles, că a obținut un statut special al Marii Britanii în Uniunea Europeană. Liderii statelor membre UE au ajuns la un acord, vineri seară, privind termenii menținerii Marii Britanii în Uniunea Europeană,…

George Toader · 20 februarie 2016 · 1 min de citit

Premierul David Cameron a declarat, vineri seară, la Bruxelles, că a obținut un statut special al Marii Britanii în Uniunea Europeană.

Liderii statelor membre UE au ajuns la un acord, vineri seară, privind termenii menținerii Marii Britanii în Uniunea Europeană, documentul conținând o clauză care va permite limitarea indemnizațiilor sociale ale angajaților comunitari străini, în anumite condiții.

“S-a ajuns la un acord, drama a luat sfârșit”, a transmis prin Twitter președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite.

“Este un compromis rezonabil”, a confirmat premierul Cehiei, Bohuslav Sobotka.

Acordul va permite Marii Britanii să activeze oricând în următorii șapte ani o clauză care va permite limitarea indemnizațiilor sociale de care beneficiază angajații veniți din altă țară UE, în cazul în care vor fi presiuni semnificative asupra serviciilor publice naționale. Aceste condiții au fost negociate în mod detaliat cu liderii țărilor central și est-europene.

Conform acordului, Marea Britanie nu va mai avea dreptul de a negocia alți termeni în relația cu Uniunea Europeană. Termenii relației de apartenență a Marii Britanii la Uniunea Europeană nu vor fi modificați nici măcar dacă cetățenii britanici vor vota la referendum pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Ce mai trebuie să citeşti