BREAKING NEWS. CCR a decis că amenzile date pentru nerespectarea stării de urgență sunt neconstituționale
Judecătorii Curții Constituționale a României au decis, miercuri, potrivit unor surse din cadrul instituției, că amenzile date pentru nerespectarea stării de urgență sunt neconstituționale. Curtea Constituțională a admis, în ședința de miercuri, sesizarea Avocatului Poporului depusă împotriva OUG 36/2020. Actul…
Judecătorii Curții Constituționale a României au decis, miercuri, potrivit unor surse din cadrul instituției, că amenzile date pentru nerespectarea stării de urgență sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a admis, în ședința de miercuri, sesizarea Avocatului Poporului depusă împotriva OUG 36/2020.
Actul normativ a introdus amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea Ordonanțelor militare, pe perioada stării de urgență.
Până în prezent au fost date peste 300.000 de amenzi în baza ordonanței care instituie starea de urgență.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026