BREAKING Americanii de la J.P. Morgan se implică în energia nucleară a României: Nuclearelectrica vrea să împrumute 540 mil. euro de la un sindicat bancar condus de J.P. Morgan pentru retehnologizarea Unității 1 Cernavodă
Nuclearelectrica (SNN), compania controlată de stat prin Ministerul Energiei, vrea să contracteze o finanțare de 540 de milioane de euro de la un sindicat bancar condus de J.P. Morgan, pentru a susține retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la…
Nuclearelectrica (SNN), compania controlată de stat prin Ministerul Energiei, vrea să contracteze o finanțare de 540 de milioane de euro de la un sindicat bancar condus de J.P. Morgan, pentru a susține retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, potrivit documentelor convocatorului AGEA publicat vineri.
Decizia urmează să fie votată de acționari în ședința extraordinară programată pentru 3 septembrie 2025. Finanțarea, negociată în condiții care nu sunt detaliate public în convocator, ar urma să fie contractată de SNN în calitate de împrumutat, iar conducerea executivă a companiei va primi mandat să semneze contractul de credit în numele societății.
În paralel, SNN cere și aprobarea acționarilor pentru a garanta un alt împrumut de 80 milioane de euro contractat de subsidiara Energonuclear, pentru finanțarea proiectului reactoarelor 3 și 4. și acest împrumut ar urma să fie acordat tot de un sindicat bancar condus de J.P. Morgan.
Retehnologizarea Unității 1 este unul dintre cele mai importante proiecte de investiții ale companiei, cu o valoare totală estimată anterior la circa 1,85 miliarde de euro, și este programată să se desfășoare pe o perioadă de mai mulți ani, cu oprirea reactorului pentru lucrări majore începând în 2027. Unitatea 1 funcționează din 1996 și se apropie de finalul ciclului de operare de 30 de ani.
în raportările precedente, SNN preciza că a intrat în faza a doua a procesului de retehnologizare, care include proiectarea detaliată și comenzile pentru echipamente critice, finanțate în principal din surse proprii.
Implicarea J.P. Morgan într-un astfel de proiect indică și un nivel crescut de interes al marilor instituții financiare internaționale pentru investiții în infrastructură energetică strategică în România, pe fondul reconfigurării mixului energetic și al planurilor europene de reducere a emisiilor.
Capitalizarea SNN este de 13 miliarde de lei. Statul român deține 82,5% din acțiuni.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026