BRAT: Audiența printului a scăzut cu circa 25%. Bugetele de publicitate au scăzut cu 80-85%, din 2008
Audiența printului a scăzut cu circa 25% în ultimii cinci ani, în timp ce bugetele alocate pentru publicitatea în print au scăzut cu până la 80-85% (inclusiv discounturile), a declarat Silviu Ispas, președintele BRAT, la conferința Ziua Cercetării Media, organizată marți la București.
Arina Ureche, directorul general al BRAT, a declarat în cadrul evenimentului că Ziua Cercetării Media va fi o conferință anuală. “Am început cu printul pentru că printul are cea mai mare nevoie de o discuție, dar această conferință va continua anul viitor”, a spus Arina Ureche, precizând că, anul acesta, BRAT împlinește 15 ani de la înființare, în timp ce Studiul Național de Audiență (SNA FOCUS) împlinește 12 ani de la lansare. “Suntem mândri că am reușit atâția ani să stăm în zona de cercetare media”, a spus Ureche.
În acest context, Silviu Ispas, președintele BRAT, a spus că organizatorii Zilei Cercetării Media au simțit nevoia să lămurească “ce face cercetarea media pentru piață, pentru clienți și pentru furnizori”. El a mai spus că, la nivel global, printul se află într-o situație delicată, iar în România publicațiile tipărite se află într-o situație foarte complicată.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Scandalul de spionaj de la Nvidia lovește puternic pe bursă. Acțiunile gigantului AI se prăbușesc cu până la 6%, iar investitorii se tem pentru viitorul lui Jensen HuangActualitate · 9 noiembrie 2026