Bolojan reafirmă sprijinul României față de Republica Moldova cu prilejul Zilei Independenței
Premierul României, Ilie Bolojan a transmis un mesaj de felicitare Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenței, reiterând sprijinul față de parcursul european al statului și față de cetățenii români din Republica Moldova.
În mesajul publicat pe pagina de Facebook a Guvernului României, Bolojan a subliniat că legătura profundă dintre cele două state a creat un spațiu al prieteniei și solidarității. „Sprijinul ferm, aplicat și multidimensional al României pentru parcursul european al Republicii Moldova, este, așadar, pasul firesc al relației noastre frățești”, se arată în mesajul prim-ministrului.
El a adăugat că, indiferent de vremuri, România va continua să fie un punct de sprijin pentru Republica Moldova. „Așa cum am spus răspicat și acum câteva zile la Chișinău, indiferent de vremuri, vom înfrunta împreună provocările și vom continua să fim punctul de sprijin al fraților noștri de peste Prut care aspiră la o viață mai bună, la prosperitate, la drepturile și libertățile conferite de statutul european”, a declarat Bolojan.
„La mulți ani Republicii Moldova și cetățenilor săi!”, conchide premierul României.
-
Cum vrea să evalueze Adrian Nica, președinte al ANAF, companiile în funcție de riscul fiscalActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Digi Romania, achitată definitiv în dosarul DNA al drepturilor TV pentru Liga 1Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Bursă. Salt Bank debutează oficial ca participant la Bursa de Valori și le permite celor aproape 1 milion de clienți să cumpere și să vândă acțiuni. Robert Anghel, CEO: De pe canapea, de pe metrou, de oriundeActualitate · 11 noiembrie 2026